EXCLUSIV Vasilescu, BNR: Criptomonedele vor dispărea

Publicat: 15 oct. 2021, 12:01, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
EXCLUSIV Vasilescu, BNR: Criptomonedele vor dispărea

Criptomonedele vor dispărea la un moment dat, din cauza fluctuației foarte mari, dar și pentru că nu sunt bine văzute de marile bănci ale lumii, estimează Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR).

Marile bănci ale lumii, precum Banca Centrală Europeană sau Banca Japoniei nu văd niciun viitor pentru piața criptomonedelor. “Ele sunt acum într-o decădere continuă, după ce și America s-a răzvrătit împotriva lor. Nu vor avea încotro și vor dispărea”, a declarat, în exclusivitate pentru ziarul “Puterea”, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Acesta nu vede cu ochi buni criptomonedele, pe care le consideră mai degrabă unelte de schimb, în niciun caz monede. “Denumirea lor e falsă, pentru că nu îndeplinesc nicio condiție a monedelor. Sunt, însă, active care pot înlocui moneda, ca pe vremuri, când acestea nu existau și oamenii foloseau arcurile, pielea sau aurul pe post de monedă. Sau cum era înainte de Revoluție, când ofeream un pachet de cafea, un cartuș de țigări sau o sticla de Whisckey pentru anumite servicii”, a completat Vasilescu.

Riscul și jocul, principalele atracții ale investitorilor

Oficialul BNR consideră că acest tip de active sunt folosite, în special, de oamenii care nu vor să-și țină banii la vedere. “Este o ocultă. Sunt foarte mulți oameni care au bani, dar care au preferat criptomonedele în detrimentul conturilor bancare, care sunt la vedere și pot fi verificate. Oamenii au imaginatie și ies în față cu tot felul de tranzacții, pentru plăcerea jocului”, afirmă oficialul BNR. Potrivit acestuia, sunt două tipuri de oameni care investesc în criptomonede: cei cărora le place foarte mult riscul și jocul, pe de o parte, și cei care văd această piață ca o investiție foarte bună, având în vedere creșterea foarte mare a valorii acestor monede din ultimii ani.

Criptomonedele ar putea provoca o criză ca în 2008

Criptomonedele ar putea declanșa o criză financiară la nivel mondial, dacă nu vor fi introduse reglementări stricte, a avertizat Jhon Cunliffe, Viceguvernaatorul adjunct pentru stabilitate financiară al Băncii Angliei, citat de CNBC. “Atunci când ceva din sistemul financiar crește foarte repede și crește într-un spațiu în mare parte nereglementat, autoritățile de stabilitate financiară trebuie să ia aminte”, a declarat oficialul Băncii Angliei. Acesta a comparat rata de creștere a pieței criptomonedelor, care a crescut de la 16 miliarde de dolari la 2.300 miliarde de dolari în doar cinci ani, cu piața creditelor ipotecare subprime, care valora, în 2008, 1.200 de dolari.

Și Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei a tras un semnal mare de alarmă asupra criptomonedelor, în luna mai a acestui an, când a avertizat că investitorii din acest sector ar trebui să fie pregătiți să-și piardă toți banii din cauza lipsei de valoare intrisecă a activelor.

Marile bănci ale lumii vor monede digitale

Marile bănci ale lumii, precum Banca Centrală Europeană, Banca Națională a Japoniei, a Chiei, a Rusiei sau a Statelor Unite pregătesc lansarea de monede digitale, a punctat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Totodată, revenind la evoluția pieței de criptomonede, oficialul BNR consideră că această criză va fi doar în rândul celor care au investit în acest segment.

Bitcoin depășește valoarea de 60.000 de dolari

Bitcoin a ajuns, vineri, la 60.000 de dolari, pentru prima dată în ultimele șase luni, apropiindu-se de maximul său record, pe măsură ce traderii au devenit tot mai încrezători că autoritățile de reglementare din Statele Unite ale Americii vor aproba lansarea unui fond tranzacționat la bursă (ETF), relatează Reuters.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele