Expoziție cu un puternic mesaj: Cine sunt eroinele Cehiei și României?

Publicat: 06 sept. 2021, 20:00, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Expoziție cu un puternic mesaj: Cine sunt eroinele Cehiei și României?

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa…

Din păcate, istoria demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual al jumătate din populație prin constrângerea femeilor. Tocmai de aceea o expoziție specială, numită Eroinele, și care poate fi urmărită zilele acestea, reprezintă o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor.

În această expoziție ce transmite un puternic mesaj sunt reunite portrete ilustrate ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, însoțite de scurte povești ale vieților lor impresionante. După ce a fost prezentată la București, Cluj-Napoca și Galați, expoziția ajunge la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, de pe 3 septembrie 2021, începând cu ora 16:00. Dar care este contextul acestui eveniment?

100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă

Republica Cehă sărbătorește anul acesta 100 de ani de la promulgarea legii prin care femeile au căpătat drept de vot. Cu această ocazie, studenții Facultății de Design și Arte „Ladislav Sutnar“ au realizat, sub îndrumarea Renátei Fučíková, o serie de ilustrații prin care aduc un omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei. Acestea vor fi expuse alături de o selecție de povești ale unor femei remarcabile din România, din cadrul celor două volume intitulate „Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă”, publicate în anul 2018 la Editura Univers, proiect inițiat de către DeBasm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România. Scurtele povești sunt însoțite de o serie de ilustrații realizate de un grup de tinere ilustratoare profesioniste din România.

Expoziția reunește portrete ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, care au avut sau au în continuare contribuții importante în progresul social, cultural, științific și economic. Scopul este de a transmite poveștile lor impresionante, dar și de a aduce un omagiu celor care au luptat pentru lumea pe care o cunoaștem astăzi.

Anul acesta, Centrele Cehe celebrează femeile. Femei al căror curaj, competență, forță interioară și tenacitate servesc astăzi drept punct de referință. […] Femei cărora nu le-a fost și nu le este frică să fie puternice în pozițiile lor, în opinii, responsabilități și funcții – și asta în ciuda circumstanțelor istorice, așteptărilor sociale sau a convențiilor culturale pe care le-au înfruntat“, declară Ondřej Černý, Director General al Centrelor Cehe.