Fabrica de mobilă Lemet a investit 7 milioane euro în noi capacități de producție, în prima jumătate a anului

Publicat: 23 iun. 2022, 16:30, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Fabrica de mobilă Lemet a investit 7 milioane euro în noi capacități de producție, în prima jumătate a anului

Producătorul de mobilă Lemet a finalizat în prima parte din 2022 investiţii de peste 7 milioane de euro în construcţia de noi facilităţi de producţie şi în dezvoltarea reţelei de magazine de mobilă LEMS.

Fabrica de mobilă Lemet din Prahova are acum o centrală electrică funcţională de panouri fotovoltaice de 6.500 de mp, dar şi o nouă hală de producţie de peste 8.500 mp. Centrala de panouri fotovoltaice are o producţie medie anuală de energie electrică de 1.000 MWh/an. Astfel, Lemet îşi asigură o mare parte din energia electrică consumată în activitatea de producţie, iar emisiile de CO2 au fost reduse cu peste 275 de tone pe an.

„Suntem conştienţi că doar investind permanent vom reuşi să creştem sănătos şi să ne menţinem locul pe care l-am câştigat în industria mobilei. Încheiem în acest an unul dintre cele mai importante planuri de investiţii din istoria companiei, dar nu ne vom opri aici”, a declarat Alexandru Rizea, director general Lemet.

În primele şase luni ale lui 2022, reţeaua de magazine LEMS a ajuns la 71 de unităţi, cu o suprafaţă totală de 72.000 de mp. Magazinele LEMS sunt prezente acum în 63 de oraşe, acoperind astfel tot teritoriul României.

Cu sediul în Câmpina, compania deţine 10 linii de producţie cu tehnologii de ultimă oră, complet automatizate, pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn şi a lemnului masiv. Fabrica Lemet şi halele de depozitare acoperă o suprafaţă de 41.000 de metri pătraţi. Compania operează reţeaua LEMS, cel mai mare lanţ de magazine de mobilă din România. În cadrul fabricii de de mobilă Lemet de la Brebu şi în reţeaua de magazine LEMS lucrează peste 1.600 de angajaţi.