Facilitate uriașă pentru pescarii români din Marea Neagră

Publicat: 17 iun. 2025, 15:46, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Facilitate uriașă pentru pescarii români din Marea Neagră
Foto: capital.ro

Un ajutor de multă vreme așteptat sosește zilele acestea pentru pescarii din Marea Neagră. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Pescuit, va aloca 9.282.910 euro pentru extinderea și modernizarea portului Midia din județul Constanța.

MADR finanțează cu peste 9,2 milioane de euro modernizarea infrastructurii portului Midia. Obiectivul este de a sprijini activitatea pescarilor din zona Mării Negre și a asigura durabilitatea pescuitului în regiune.

Obiectivul principal este îmbunătățirea activității pescarilor din zona costieră. Pentru atingerea acestui obiectiv se are în vedere facilitarea operațiunilor de debarcare, pregătire și valorificare a capturilor din pescuitul marin și din apele interioare, în Portul Midia.

Modernizarea include și îmbunătățirea condiţiilor pentru menținerea calității produselor.

Finanțarea se face în cadrul Programului pentru Pescuit și Acvacultură 2021–2027. Acesta beneficiază de o alocare totală de peste 232 milioane de euro, din care peste 162 milioane provin din fonduri europene.

MADR derulează programe europene pentru pescuit

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sprijină activitatea pescarilor din zona Mării Negre, prin finanţarea modernizării şi extinderii infrastructurii pescăreşti a portului Midia din judeţul Constanţa.

Alocarea financiară totală gestionată de către Direcţia Generală Pescuit – AM POPAM pentru acest apel este de 9.282.910 euro.

Prin dezvoltarea infrastructurii acestui port multifuncţional activitatea pescarilor va fi mult îmbunătăţită datorită facilitării debarcării şi pregătirii pentru plasarea pe piaţă a capturilor din pescuitul marin şi din apele interioare, în condiţii de menţinere a calităţii produselor, precum şi prin asigurarea unui control mai eficient al activităţilor de pescuit şi de colectare de date, contribuind astfel la durabilitatea pescuitului în zonă”, a transmis MADR, printr-un comunicat.

Investiția are loc în contextul mai larg al preocupărilor UE pentru o mai bună gestionare a stocurilor de pește din mările europene.

Stocurile de peşte din Marea Mediterană şi Marea Neagră se îmbunătăţesc treptat, deşi mortalitatea prin pescuit rămâne ridicată la unele specii.

În Marea Baltică, în schimb, stocurile de peşte continuă să scadă, exacerbate de impactul schimbărilor climatice şi de nivelurile mari de poluanţi şi de nutrienţi.