Familia Regală a României, despre patrimoniul de la Roșia Montană: Valorificarea este esenţială pentru un viitor durabil al acestui peisaj cultural excepţional

Publicat: 30 iul. 2021, 08:25, de Raluca I. Heroiu, în Cultură , ? cititori
Familia Regală a României, despre patrimoniul de la Roșia Montană: Valorificarea este esenţială pentru un viitor durabil al acestui peisaj cultural excepţional

Familia Regală a României a transmis un mesaj, după includerea de către UNESCO a peisajului cultural minier de la Roşia Montană în Patrimoniul Mondial.   

„Valorificarea patrimoniului cultural şi natural de la Roşia Montană este esenţială pentru un viitor durabil al acestui peisaj cultural excepţional, dar şi pentru locuitorii acestui loc. Hotărârea ţării noastre de a păstra această moştenire culturală şi naturală nu poate fi decât aplaudată de comunitatea internaţională”, se arată pe pagina de Facebook Familia Regală a României.

„Roşia Montană poate fi un exemplu de conectare, armonie, prosperitate, dar şi un model de dezvoltare europeană. În cele din urmă, această decizie a UNESCO deschide oportunităţi privind noi activităţi economice în zonă, atragerea de fonduri, dar şi o dezvoltare a comunităţii locale”, mai transmite Casa Regală.

Familia Regală a susţinut cauza referitoare la Roşia Montană din anul 2009 încoace, sprijinind, în orice fel posibil, salvgardarea şi înflorirea virtuţilor şi valorilor Roşiei Montane.

În anul 2011, Majestatea Sa Margareta a acordat Înaltul Patronaj Fundaţiei Culturale Roşia Montană. Fundaţia şi-a propus promovarea şi conservarea bogăţiilor naturale şi a valorilor din această regiune unică a Munţilor Apuseni, precum şi sprijinirea comunităţii de aici să se afirme şi să devină vizibilă pe plan naţional şi european.

Peisajul cultural minier de la Roşia Montană a fost inclus în lista Patrimoniului Mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) şi în lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Potrivit Institutului Naţional al Patrimoniului “peisajul cultural minier Roşia Montană intră astăzi în familia valorilor recunoscute ca relevante pentru întreaga umanitate, valori pentru care solidaritatea internaţională se poate transforma în cooperare şi asistenţă tehnică pentru conservare şi restaurare”.