Family Start – Program de creditare cu dobândă și comisioane subvenționate de stat

Publicat: 22 dec. 2022, 15:31, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
Family Start - Program de creditare cu dobândă și comisioane subvenționate de stat

Guvernul României a adoptat OUG 95/2022 privind programele guvernamentale „StudentInvest” și „FamilyStart” derulate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES).

În Ordinul nr. 2.534/20.809/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 951 BIS din data de 29.09.2022, au fost aprobate Normele de aplicare a celor două programe guvernamentale de creditare în care se detaliază condițiile de accesare a finanțărilor/ creditelor garantate de stat prin Fondul Român de Contragarantare (FRC), precum și cheltuielile eligibile aferente acestora. 

Pentru anul 2022, plafonul anual al garantiilor este de 500 milioane lei pentru cele două programe, câte 250 milioane lei pentru fiecare, iar FRC este mandatat de Ministerul Finanțelor să garanteze 80% din finanțarea/creditul pus la dispoziție de băncile partenere.

Programului Family Start

Programul are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și/sau tineri care formează o familie și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei per familie.

Caracteristicile creditului/finanțării :

  • Dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 4%, comisionul de analiză al băncii este de 0.2% la acordare, iar comisionul de gestiune a garanției este de 0.4% anual.
  • Creditul poate fi acordat o singură dată, pentru o durată de maximum 10 ani, cu o perioadă de grație, stabilită de comun acord între bancă și beneficiar, de maxim 5 ani, de la data acordării creditului. Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranșe, în functie de documentele justificative prezentate la decontare.
  • În cazul programului „FamilyStart” este obligatoriu ca cel puțin unul dintre cei doi beneficiari să fie angajat.
  • Creditul acordat are o valoare maximă de 75.000 lei garantat, în proporție de 80%, de către stat, prin FRC. 
  • 75% din dobânda totală pentru creditul acordat, precum și cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, al cărui ministru are calitatea de ordonator principal de credite.

Cheltuieli eligibile:

a) costurile ce decurg din evenimente care conduc la obținerea statutului de familie, precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea decontării se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;

b) plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;

c) plata, pentru tinerii părinți căsătoriti a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele  « Școala după școala », precum și a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, artă;

d) avansul pentru achiziția de către tinerii căsătoriți a unor autoturisme familiale noi, numai pentru cele de 7 persoane/ locuri, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;

e) plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor; toate formele de studiu trebuie să fie autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate;

f) plata pentru tinerii căsătoriți a cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;

g) plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;

h) achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;

i) plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății;

j) parte/avans din achiziția unei locuințe;

k) costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;

l) investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

Băncile partenere ale programului Family Start, care au semnat convenții cu FRC și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse in Programul Family Start:

  • CEC BANK
  • LIBRA INTERNET BANK
  • Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP și rețeaua de Bănci Cooperatiste CREDITCOOP.