Fanii festivalului UNTOLD au primit o surpriză plăcută: TAROM a anunțat deschiderea a două curse noi către Cluj-Napoca

Publicat: 28 iul. 2023, 19:56, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Fanii festivalului UNTOLD au primit o surpriză plăcută: TAROM a anunțat deschiderea a două curse noi către Cluj-Napoca

Compania TAROM anunță deschiderea de curse noi către Cluj-Napoca, special destinate fanilor UNTOLD. Începând de astăzi, festivalierii pot să-și rezerve bilete pentru cursa RO645 cu plecare din București pe data de 2 august, la ora 17:10, și retur din Cluj-Napoca pe data de 7 august, la ora 20:05.

Pentru că am primit nenumărate solicitări să suplimentăm locurile către Cluj-Napoca, am decis să operăm două curse suplimentare dedicate, în special, celor care vor să călătorească rapid spre UNTOLD. Festivalierii pot prinde cursa TAROM de pe 2 august, cu plecare de pe Aeroportul Otopeni, cu retur pe 7 august din Cluj”, au declarat reprezentanții TAROM.

”Locurile sunt limitate. Cei care doresc să ajungă cu avionul la Cluj (nu cu trenul), pentru Festivalul UNTOLD, ar trebui să achiziționeze rapid biletele noi pe care le-am scos de astăzi la vânzare”, au precizat aceștia.

Biletele noi au fost puse în vânzare de astăzi, 28 iulie și se pot achiziționa rapid de pe www.tarom.ro sau prin aplicația TAROM pentru IOS și Android.