Femeie arestată după ce a intrat într-o școală și a bătut două eleve

Un incident șocant a fost înregistrat în comuna Frătești, din județul Giurgiu. O femeie  a fost reținută de polițiști, după ce a intrat într-o școală din comună și a lovit două eleve de 12 ani.

Neplăcutul eveniment s-a petrecut miercuri, 22 martie, în școala din Frătești. Femeia de 47 de ani a intrat în școală și a lovit două eleve de 12 ani.
Potrivit IPJ Giurgiu, polițiștii au fost sesizați miercuri telefonic de un reprezentant al unei școli gimnaziale din localitatea Frătești cu privire la faptul că două eleve au fost agresate fizic de o femeie.

Polițiștii au stabilit că, în interiorul școlii, în timpul cursurilor, ar fi pătruns o femeie de 47 de ani, din localitatea Frătești, mama unui elev, care, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi agresat fizic două eleve, de 12 ani, prin aplicarea de lovituri la nivelul feței și abdomenului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”Joi, 23 martie, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...