Fenomen astronomic neobișnuit, luni: eclipsă totală de soare. Unde se va putea vedea

Publicat: 07 apr. 2024, 22:31, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Fenomen astronomic neobișnuit, luni: eclipsă totală de soare. Unde se va putea vedea
Eclipsa de soare

Mâine, are loc un fenomen astronomic extrem de rar – o eclipsă totală de soare care va întuneca cerul Americii de Nord, manifestându-se de pe coastele Mexicului până în Canada, trecând prin Statele Unite.

Eclipsa va începe deasupra vastului Pacific de Sud și ar urma să ajungă pe coasta Pacifică a Mexicului în jurul orei 11:07, ora Pacificului, înainte de a intra în Statele Unite prin Texas.

Ea se va putea vedea apoi în state precum Oklahoma, Arkansas, Missouri și Tennessee, Illinois, Kentucky, va continua apoi până pe coasta atlantică a Newfoundland, Canada, în jurul orei 17:16 (ora Newfoundland). Norocoșii din cele 48 de state contigue ale SUA se vor putea bucura de cel puțin o eclipsă parțială.

Luni, va fi prima dată când un astfel de eveniment va avea loc în această zonă, după aproape șapte ani. Următorul eveniment de acest fel va avea loc în 2044.

„Eclipsa totală de soare din acest an va fi cel puțin parțial vizibilă pentru toată lumea din Statele Unite, ceea ce o face cea mai accesibilă eclipsă pe care această națiune a experimentat-o în această generație”, a declarat Nicola Fox, administrator asociat al Direcției pentru Misiuni Științifice a NASA.

Potrivit NASA, acest eveniment astronomic va fi diferit de celelalte eclipse de Soare de până acum. Oamenii de știiță spun că stratul exterior al Soarelui (coroana) va fi mai vizibil față de eclipsa totală de Soare din 2017 datorită activității crescute a astrului de la momentul evenimentului.

De asemenea, eclipsa totală de Soare de anul acesta va fi vizibilă cu aproape două minute mai mult față de cea din urmă cu 7 ani. Durata cea mai mare va fi de 4 minute și 28 de secunde, în apropiere de orășelul Nazas, din statul Durango, din Mexic.

În Statele Unite ale Americii, umbra lunii va trece direct, printre altele, pe deasupra orașelor Dallas, Cleveland și Buffalo. Această eclipsă este singura din secolul al XXI-lea care va fi vizibilă în toate cele trei țări nord-americane: Mexic, Statele Unite și Canada.

Unde se va vedea eclipsa în Europa

Eclipsa va fi parțial vizibilă în Svalbard (Norvegia), în Islanda, în Irlanda, în sud-vestul Marii Britanii (Anglia, Țara Galilor), în nord-vestul Spaniei și Portugaliei, în Azore și în Insulele Canare.

O eclipsă de soare este un eveniment astronomic în care Luna se interpune între Pământ și Soare, blocând astfel temporar lumina acestuia. Luna, Pământul și Soarele se aliniază perfect într-o configurație cunoscută sub numele de ”conjuncție”.

Există două tipuri de eclipsă de Soare:

  • Parțială – apare atunci când Luna acoperă parțial discul Soarelui.
  • Totală –  apare atunci când Luna acoperă complet discul Soarelui, creând o umbră numită ”umbra totalității” pe suprafața Pământului.