Fermier pasiv, peste noapte. Ce a pățit cel mai cunoscut lider al agricultorilor

Publicat: 19 iun. 2023, 09:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Fermier pasiv, peste noapte. Ce a pățit cel mai cunoscut lider al agricultorilor

Planul Național Strategic (PNS) are multe hibe, dar una le întrece pe toate de departe. Agricultorii care au realizat investiții cu ajutorul fondurilor europene pentru dezvoltare rurală s-au trezit că au devenit peste noapte fermieri pasivi, conform noii politici agricole a UE, riscând să piardă subvenția de la APIA.

Nu contează că este vorba de agricultori cu experiență în domeniu, nu se mai ține cont nici de faptul că până acum era încurajată realizarea de investiții în mediul rural, dintr-o dată totul s-a schimbat radical, băgându-i pe toți fermierii în ceață. În această situație se află toți acei agricultori care au apelat la fondurile pentru dezvoltare rurală în perioada 2007-2022 și nu sunt deloc puțini.

‘’Definiția fermierului activ nu este clarificată, nu știm ce înseamnă în viziunea autorităților naționale, care până ieri au susținut că fermierii trebuie să facem procesare și dezvoltare în agricultură și dezvoltare rurală. Fermierii au investit în activități complementare cu sectorul agricol pe aceeași entitate, pentru că luau puncte și erau încurajați de autorități. Din păcate, dacă anul trecut, un fermier mic a avut 50 ha și a fost în zona Vrancea, dar a făcut și o pensiune sau o procesare mică alături, iar din activitatea agricolă n-a obținut nimic și din cealaltă a obținut ceva, prin accepțiunea nouă asupra definiției de fermier activ, acesta nu mai este fermier activ, ceea ce este o paradigmă, absolut o tâmpenie’’, spune Alina Crețu, director executiv Forumul APPR.

Mai simplu spus, la acest moment, fermierii nu mai au identitate la APIA.

‘’Noi ne așteptam la coerență din partea Uniunii Europene și mai nou ne trezim, ori este o interpretare greșită a României, ori o regulă greșită făcută din Uniunea Europeană, că nu mai suntem fermieri, nu mai avem coerență. Ieri, aveam cont numeric personal, eram fermieri activi, aveam o identitate în programul APIA, în softul APIA. Astăzi, ni s-a luat identitatea, nu mai existăm, nu mai avem cod numeric. Trebuie să demonstrăm din nou că suntem cetățeni și fermierii României și aceasta va trebui să facem în fiecare an, în funcție de performanțele economice. E absurd’’, susține și Teodor Ichim, vicepreședintele Forumului APPR.

Nici trei decenii de agricultură nu mai contează

În această situație se află și Nicolae Sitaru, președintele Forumului APPR, care are o experiență de peste trei decenii în spate.

‘’Dacă ai făcut investiții și ai creat niște locuri de muncă, pe lângă cele din agricultură, vine și-ți face socoteala și zice: stai că n-ai mai fi agricultor, ești mai mult pe RCA…Este aberant …Vrem să facem dezvoltarea rurală, cu cine dacă nu cu vectorii aceștia care sunt acolo prezenți în mediul rural și au capacitatea să facă investiții. Dacă vrei să dezvolți ruralul, trebuie să încurajezi pe cei care sunt acolo să facă investiții’’, declară Nicolae Sitaru.

Fermierii atrag atenția noii conduceri a Ministerului Agriculturii că sunt mai multe puncte din Planul Național Strategic care nu corespund realităților din România și trebuie făcute modificări, cu notificarea CE în această vară.

“Trebuie să se continue cu o cerere de derogare pentru terenul necultivat și GAEC-ul 7 (n.red – norme de eco-condiționalitate) și GAEC-ul 8, atât rotația culturilor, cât și terenul necultivat trebuie să continue ca și derogări și în 2024, aceasta ține de fiecare stat membru în parte, iar România cu atât mai mult trebuie să insiste, vorbim de GAEC-ul 6 – acoperirea terenului arabil, o condiție extrem de greu de îndeplinit de fermierii noștri și încă nu este total clarificată la nivel de Agenție de Plăți”, a mai precizat Alina Crețu.

Citeste si Fermierii se plâng că n-au oferte de la traderi pentru grâu. Prețurile au „înghețat”