„Fermierii nu vor avea o dificultate în agricultura din România, în 2024″ – ministrul Florin Barbu

Publicat: 22 ian. 2024, 18:49, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
„Fermierii nu vor avea o dificultate în agricultura din România, în 2024

În acest an, fermierii români nu vor întâmpina dificultăți, spune ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, iar tot ce s-a negociat în ultimele zile atât cu protestatarii, cât și cu asociațiile din sector va fi reglementat.

Câteva dintre revendicările pe care fermierii le-au adus în spațiul public în aceste zile fost rezolvate deja, actele normative respective fiind publicate în Monitorul Oficial, dar mai urmează și altele în perioada următoare.

„Ştiu problemele cu care se confruntă fermierii români, ştiu revendicările pe care le au, am avut discuţii foarte importante atât cu fermierii din stradă, cât şi cu formele asociative. Vreau să liniştesc încă o dată fermierii români că procesele verbale pe care le-am încheiat, atât cu protestatarii din zona de Afumaţi, cât şi cu fermierii din formele asociative, toate lucrurile asumate prin acele procese verbale, o parte dintre ele deja sunt publicate în Monitorul Oficial. Şi săptămâna aceasta urmează celelalte acte normative şi cred că finanţarea pe care Ministerul Agriculturii o are pentru anul 2024 şi actele normative pe care noi le vom asuma în Guvernul României, fermierii în anul 2024 nu vor avea o dificultate în agricultura din România”, a declarat ministrul Florin Barbu la o întâlnire cu fermierii din Târgu Mureș.

Fermierii din judeţul Mureş i-au prezentat, luni, ministrului Agriculturii, o listă cu 13 revendicări, prinrte care se numără interzicerea imediată a tranzitului şi a importurilor de cereale, seminţe oleaginoase, şroturi şi alte produse agroalimentare din Ucraina, inclusiv a celor care figurează în acte ca provenind din Republica Moldova, Ungaria sau alte ţări, dar fiind de proveninenţă din Ucraina.

De asemenea, fermierii mureşeni i-au cerut ministrului să facă demersuri la Bruxelles pentru acordarea de subvenţii egale cu celelalte state din Uniunea Europeană, dar şi pentru ca pierderile suferite de către fermieri în anul 2023 din cauza importurilor necontrolate din Ucraina să fie compensate.

Nu în ultimul rând, agricultorii i-au cerut urgentarea achitării subvenţiilor pe suprafaţă, respectiv pe bovine de lapte/carne, suine şi păsări, pentru organizarea finanţării campaniei de primăvară 2024 şi solicitarea adresată Comisiei Europene pentru aprobarea derogării de la GAEC 7 şi 8. De asemenea, ministrului Barbu i s-a mai solicitat să ceară la Bruxelles demisia comisarului polonez Janusz Czesław Wojciechowski.

Credite pentru fermierii României

Ministrul Florin Barbu le-a mai spus fermierilor din Mureș că urmează să apară două ordonanţe de urgenţă în baza cărora vor putea să acceseze două tipuri de credite cu dobânzi avantajoase.

„Vor fi două ordonanţe pe două credite în România pentru fermierii români. Vorbim de creditul fermierului, unde dobânda este de 1,95% şi ROBOR-ul este achitat de către Ministerul Agriculturii pe o perioadă de 5 ani. Acest credit al fermierului se încadrează în decizia privind prelungirea cadrului Ucraina. Doi – va fi creditul agricol în România, are o valoare de 10 milioane de euro pentru investiţii în ferme, cu 2% marjă fixă plus ROBOR, inclusiv pentru achiziţionarea de terenuri. Şi 50% din acest credit, rambursarea creditelor neperformante pe care fermierii români le-au luat de la anumite IFN-uri sau instituţii nebancare din România”, a afirmat Florin Barbu.

Creditele sunt garantate din fondul pe care Ministerul Agriculturii îl are la dispoziţie, cu 90% garantate de stat, a precizat ministrul.