Programul de internaționalizare se prelungește până la finalul anului 2023, conform proiectului de OUG al Ministerului Economiei.
„Prin Program se finanţează, prin alocaţie financiară nerambursabilă, atât participări ale operatorilor economici români la târguri şi expoziţii cu caracter internaţional, în ţară şi străinătate, inclusiv la cele organizate în format virtual, organizate în statele membre ale Uniunii Europene şi în ţările terţe, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, cât şi la misiuni economice în străinătate” – se arată în proiect.
Guvernul urmează să aprobe ordonața, iar apoi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, ministrul economiei, va da un ordin cu normele metodologice de aplicare, care vor cuprinde: condiţiile de eligibilitate, criteriile de evaluare şi punctajele aferente, modalitatea de accesare, alocaţia financiară forfetară, normele de implementare a schemei de ajutor de minimis.
Anul acesta, din cauza pandemiei coronavirus COVID-19, firmele românești n-au mai putut participa la o serie întreagă de târguri și expoziții externe. Multe evenimente s-au anulat sau au trecut în format exclusiv online. În alte cazuri, zbourile au fost oprite și nu s-au mai putut efectua deplasările.
În 2019, în Programul de internaționalizare s-au acordat fonduri nerambursabile de până la 25.000 de lei fiecare unor firme din următoarele domenii printer care pentru tehnologia informaţiei, sector alimentar, fabricarea mobile, cercetare, inovare ştiințifică și medicală.
Bugetul total al programului a fost de 10 milioane de lei.
De asemenea, Google România și Consiliul Național al IMM-urilor au lansat anul acesta programul Pașaport de Export, de sprijinire a firmelor mici și mijlocii românești să iasă pe piețele externe.