Fiu de fost dictator, candidează la prezidențiale: Cine este Saif Gaddafi

Saif Gaddafi, fiu al fostului dictator libian Muammar Gaddafi, şi-a înregistrat zilele acestea candidatura pentru scrutinul prezidențial din 24 decembrie, potrivit Reuters.

În vârstă de 49 de ani, el este una dintre cele mai proeminente personalităţi care va intra în competiția electorală alături de comandantul armatei din estul ţării, Khalifa Haftar, de premierul Abdulhamid al-Dbeibah şi de preşedintele parlamentului Aguila Saleh. Fotografiile distribuite pe reţelele de socializare îl înfăţişează pe Gaddafi jr în straie tradiţionale de culoare maro, cu turban, cu barbă căruntă şi ochelari, semnând documentele la centrul de înregistrare din Sebha, oraş din sudul Libiei.

În ciuda sprijinului public al majorităţii facţiunilor libiene şi al puterilor străine pentru alegerile din 24 decembrie, votul este încă sub semnul întrebării, deoarece entităţile rivale se ceartă cu privire la reguli şi calendar. O conferinţă importantă care a avut loc la Paris a convenit vineri să-i sancţioneze pe toţi cei care perturbă sau împiedică votul, dar încă nu există un acord cu privire la normele care să stabilească cine anume ar trebui să poată candida.

Va miza pe nostalgia faţă de epoca de dinaintea revoltei

Cu toate că cel mai probabil Saif Gaddafi va miza pe nostalgia faţă de epoca de dinaintea revoltei susţinută de NATO din 2011, care s-a soldat cu înlăturarea de la putere a tatălui său şi “a inaugurat” o decadă de haos şi violenţe, analiştii sunt de părere că s-ar putea ca fiul fostului dictator libian să nu devină un candidat favorit.

Epoca Gaddafi rămâne încă în memoria multor libieni drept un regim autocratic sever. Totodată, Saif, dar şi alte personalităţi ale fostului regim s-au aflat departe de putere pentru o perioadă atât de îndelungată încât s-ar putea să le fie greu să mobilizeze tot atât de mult sprijin precum principalii lor contracandidaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...