Fiul fostului deputat Ion Solcanu, abonat la bani publici. Contracte pe bandă rulantă

Publicat: 17 apr. 2024, 08:33, de Filon Stan, în Intern , ? cititori
Fiul fostului deputat Ion Solcanu, abonat la bani publici. Contracte pe bandă rulantă
Fiul fostului deputat Ion Solcanu, abonat la bani publici

Fiul unui fost deputat pare a fi abonat la bani publici. Vorbim despre Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD Ion Solcanu, care câștigă pe bandă rulantă contracte cu primăriile din țară. Multe dintre acestea sunt acordate prin încredințare directă!

Fiul fostului deputat Ion Solcanu, abonat la bani publici

Așadar, fiul fostului deputat Ion Solcanu pare că este abonat la bani publici! Bogdan Solcanu câștigă contracte pe bandă rulantă cu primăriile din țară, iar de cele mai multe ori acestea sunt obținute prin încredințare directă. Firma sa, Red Socket SRL, se ocupă de consultanța primăriilor din țară pentru proiecte privind înființarea parcurilor fotovoltaice și stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice.

Ultimul contract a fost unul prin încredințare directă, încheiat cu Primăria Castelu. Acest contract are ca obiect obținerea documentației tehnice de proiectare în vederea înființării unui parc fotovoltaic, contract în valoare de 11.000 de euro. Și a avut zeci, dacă nu sute de astfel de contracte.

Ana-Maria Ciotir și Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD, Ion Solcanu, încă din anul 2017, au început să colaboreze și au înființat firma Red Socket SRL, specializată în lucrări de instalații electrice și tehnico-sanitare și alte lucrări de instalații pentru construcții, scrie replicaonline.ro.

Firma a început să primească din ce în ce mai multe contracte cu statul. În luna aprilie, Red Socket a mai adăugat un contract valoros în palmaresul de achiziții. Mai exact, Consiliul Local al comunei Castelu a semnat un contract cu firma lui Bogdan Solcanu privind documentația tehnică de proiectare în vederea înființării unui parc fotovoltaic, ce include studiul de fezabilitate, documentația pentru obținerea avizelor, proiectul tehnic de execuție și asistența tehnică din partea proiectantului.

În anul 2022 au fost parafate aproape 100 de contracte publice cu primării din toată țara. Numai în luna octombrie, firma respectivă a semnat contracte de nu mai puțin de 136.493 de euro. Red Socket a încheiat afaceri cu primăriile orașelor Târgu Frumos, Tismana și Horezu, toate pentru ridicarea de parcuri fotovoltaice și toate încheiate în doar 5 zile.

Ana-Maria Ciotir este cea care administrează firma Red Socket, care o deține în proporție de 100%. Totuși, aceasta este asociat și în alte trei societăți, Urbioled SRL, Urbio Downstream SRL și Urbio Ro SRL, cu obiectul de fabricarea de echipamente electrice de iluminat, potrivit sursei citate.

În anul fiscal 2022, Red Socket SRL a avut o cifră de afaceri de 1.592.497 lei, câștiguri de aproape 400.000 de lei și datorii în valoare de peste 900.000 de lei. Cifra de afaceri din anul 2022 reprezintă o creștere de 800% față de valorile din anul 2021, respectiv 172.950 lei.