Florian Bodog va fi audiat în comisia juridică din Senat

Publicat: 12 apr. 2021, 15:45, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
Florian Bodog va fi audiat în comisia juridică din Senat

Comisia juridică din Senat a propus audierea lui Florian Bodog într-o şedinţă care va avea loc pe 19 aprilie.

Comisia juridică a Senatul a decis să propună Biroului permanent ca Florian Bodog să fie audiat în comisie pe 19 aprilie, ora 12.00.

 „Comisia juridică a propus către Biroul permanent audierea lui Florian Bodog pe 19 aprilie. Consultarea dosarului este săptămâna aceasta pentru membrii Comisiei, pentru senatori şi apărători, în 19 aprilie, la ora 12.00 este propusă audierea, termen 24 de ore pentru raport, adică până în 20 aprilie, probabil că Biroul permanent ne va propune un termen pentru plen, după raport. Noi asta am propus. Asta înseamnă plenul din 21 aprilie”, a spus preşedintele Comisiei juridice Iuliana Scântei, pentru News.ro.

Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei este aprobat prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.

Conducerea Senatului a trimis recent la Comisia Juridică cererea DNA privind începerea urmăririi penale a lui Florian Bodog.

Context

Infracțiunile vizate sunt de abuz în serviciu, în formă continuată. Conform procurorilor, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018 demnitarul, deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi semnat foile colective de prezență. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Pe 23 septembrie 2019, Senatul a respins cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog. În favoarea cererii s-au pronunţat 30 de senatori, 82 au votat împotrivă şi patru s-au abţinut.

În prezent, Bodog este senator (PSD), la al treilea mandat consecutiv.

Citește și: