Florin Cîțu: Premierul desemnat a transmis liderilor de partide o propunere de armistițiu pentru susținerea unui guvern minoritar

Publicat: 26 oct. 2021, 19:06, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Florin Cîțu: Premierul desemnat a transmis liderilor de partide o propunere de armistițiu pentru susținerea unui guvern minoritar

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a transmis, marţi, liderilor partidelor parlamentare un document în care propune un armistiţiu politic prin care să fie susţinut un guvern minoritar pentru o perioadă limitată de timp, a anunţat preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu.

PNL este partidul care, până acum, a oferit singura soluţie pentru a debloca criza politică, aceea prin care preşedintele partidului a făcut o nouă nominalizare pentru funcţia de premier, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Am văzut că, în continuare, celelalte partide, PSD, în special, şi AUR… şi USR continuă să rămână cantonate în poziţiile pe care le aveau, chiar înainte de această nominalizare, deşi în spaţiul public spun mereu că ar dori să deblocheze această criză. Venim astăzi cu un element nou care, sperăm noi, să deblocheze această situaţie măcar pentru o perioadă şi să avem un guvern nou, cu puteri depline pentru perioada următoare. (…) Astăzi, premierul desemnat a trimis către liderii partidelor parlamentare un document, care reprezintă, de fapt, un armistiţiu, prin care toate aceste partide politice vor susţine acest guvern minoritar, pe o perioadă determinată, pe care o vom discuta şi vom susţine şi în Parlamentul României, prin proiecte, nu vom sabota activitatea acestui guvern până trecem de această iarnă. (…) E nevoie să deblocăm această criză politică„, a declarat Cîţu la sediul PNL.

El a adăugat că în situaţia în care celelalte partide nu vor înţelege să facă un pas spre deblocarea crizei, atunci responsabilitatea pentru o situaţie care nu va mai putea fi gestionată le va aparţine.

Venim cu acest document pe care îl semnăm toţi liderii politici, suntem de acord să deblocăm această criză. Dacă nici acum nu înţelegem importanţa situaţiei prin care trece România şi nu înţelegem…, celelalte partide nu înţeleg să facă un pas spre a debloca criza, vedem că ne îndreptăm cu paşi repezi spre o situaţie pe care nu o mai putem gestiona, iar responsabilitatea, până la urmă, va fi a acestor partide, USR şi PSD„, a susţinut Cîţu.

Demersul iniţiat de liberali, potrivit acestuia, reprezintă un armistiţiu pe o perioadă determinată.

O discutăm împreună cu liderii politici, haideţi să vedem întâi răspunsul acestor lideri politici la acest demers al PNL. Întâi să vedem răspunsul acestor partide la acest demers al PNL şi după aceea vedem cât poate să fie, poate să fie pe o perioadă mai lungă acest guvern. (…) Acest armistiţiu tocmai asta oferă, stabilitate„, a spus Cîţu.

Guvernul minoritar va fi unul PNL-UDMR, a precizat liderul liberalilor, întrebat cum va arăta Executivul pentru care se cere această susţinere.

Este un guvern minoritar PNL-UDMR, îl susţinem până când discutăm cu toţii şi după aceea vedem care sunt soluţiile„, a afirmat Cîţu.

Despre reacţia PNL dacă PSD va veni cu propunerea de a intra la guvernare, acesta a declarat: „Este un mesaj oarecum ciudat, pentru că acum două săptămâni PSD spunea că nu vrea la guvernare, acum vrea la guvernare”.

Eu cred că nu trebuie să ne mai jucăm cu viaţa românilor, azi vrem la guvernare, mâine nu vrem la guvernare. Avem astăzi o soluţie pe masă, este un premier desemnat, cu un guvern minoritar, îl susţinem cu toţii dacă vrem binele românilor, nu o facem nici pentru PNL, nici pentru PSD, nici pentu USR, o facem pentru binele românilor. Gestionăm această criză sanitară şi după aceea putem să discutăm în primăvară„, a afirmat Cîţu.

Preşedintele PNL a subliniat că în cazul în care acest demers nu a avea succes, liberalii vor merge mai departe pentru a negocia o majoritate parlamentară.

Nu ne oprim aici, dar, în acelaşi timp, eu revin la mesajul meu iniţial: PNL le-a demonstrat românilor că are maturitatea de a lua o decizie importantă, de a muta preşedintele partidului din funcţia de premier. Este responsabilitatea PSD şi a USR să arate că ceea ce au spus în ultimele zile nu sunt doar vorbe, trebuie să facă şi fapte„, a mai declarat Cîţu.