Florin Salam a fost plasat sub control judiciar

Publicat: 14 mart. 2024, 18:51, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Florin Salam a fost plasat sub control judiciar
Florin Salam a fost plasat sub control judiciar

Cunoscutul cântăreț de manele, Florin Salam a fost pus sub control judiciar în dosarul penal deschis pe numele său, potrivit unor informații pe surse. În apărarea sa, artistul susține că a restituit sumele de bani persoanelor păgubite.

Florin Salam este acuzat că ar fi luat bani în avans de la mai multe persoane pentru a cânta, însă nu s-a mai prezentat la evenimentele promise. Prejudiciul estimat în acest dosar este de  18.000 de euro.

Cântărețul de manele a declarat că „se va face curățenie imediată”, iar despre banii de la evenimentele la care nu s-a mai prezentat a spus că „sunt dați înapoi”.

Citește și: Negocieri intense: Familia lui Salam dispusă să achite prejudiciile

Video: Andrei Cezar

Nu doresc să fac comentarii! Nu am dat niciun fel de declarație! Are calitatea de suspect și atâta tot! Lucrurile nu stau chiar așa! Vom fi prezenți la Parchet! Nu mai doresc să comentez în acest moment. El nu s-a apărat, că nu a dat declarație! Normal că o să dăm declarație la Parchet, pentru că are și el un punct de vedere și vom face și dovezile vizavi de plățile care au fost făcute față de aceste presupuse persoane vătămate”, a declarat avocata Beatrice Comăniceanu.

Citește și: Scandalul Florin Salam: Impresarul acuză șantaj, iar artistul promite să restituie sumele păgubiților

Potrivit plângerilor depuse la poliție, trei persoane susțin că i-au oferit lui Florin Salam sume de bani drept avans pentru concerte, însă acesta nu și-ar fi onorat angajamentele. Prejudiciul total se ridică la 18.000 de euro, iar înțelegerile între părți au fost stabilite verbal, fără a fi încheiate contracte oficiale.

Dosarul nu îl vizează doar pe Florin Salam, ci și alți doi bărbați care ar fi fost implicați în aceeași afacere. Autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile acestora, inclusiv la cântărețul de manele și la ceilalți doi acuzați de complicitate.

Comunitatea și fanii lui Florin Salam sunt profund surprinși de aceste dezvăluiri și așteaptă cu interes dezvoltările ulterioare ale situației, în timp ce autoritățile continuă ancheta pentru a clarifica toate aspectele legate de acest caz de înșelăciune.