FLUTUR-izarea liberală a turismului

Pentru că a fost și este un cameleon politic de calibru, adică una spune, alta face și alta gândește, dar mai ales pentru că a fost struțul perfect al lui Iohanis și al lui Băsescu, Moș Nicolae… Ciucă a fost extrem de generos cu baronul PNL de Suceava, Gheorghe Flutur.

Și când Moș Nicolae Ciucă a desfăcut sacul lăsat de Cîțu la Palatul Victoria a constatat că jucăria lui Flutur, adică Ministerul Culturii, fusese luată de Ciolacu pentru nașul Romașcanu.

Atunci, Moș Nicolae Ciucă, cu binecuvântare lui Iohhanis, dar și drept recompensă că l-a susținut pe Cîțu ca să încalece PNL-ul, a înființat un minister pentru baronul de Suceava. Și așa a apărut Ministerul Antreprenoriatului și Turismului unde a fost înscăunat un om de al său, Constantin-Daniel Cadariu, contabilul unui service auto ajuns senator, fără nicio legătură cu turismul.

Astfel, Moș Nicolae Ciucă a înțeles cel mai bine vorbele lui Mohamed Ali: ”Cei mai răi oameni sunt făţarnicii. Zboară ca un fluture, dar înţeapă ca o albină”. Practic, acum la noul minister al Antreprenoriatului și Turismului, ora exactă se dă de la Suceava lui Flutur și parcă revedem o secvență din filmul lui Geo Saizescu ”Sosesc păsările călătoare”. Adică:

  • ”Noi facem fluturi. Fluturi? Da, fluturi. Din degete.
  • O sută de fluturi, două sute de fluturi, o mie de fluturi albi, o mie de fluturi roșii, o mie de fluturi…
  • Unde te duci? Mă duc să mă plimb puțin.
  • Ei lasă, că te scutur eu de fluturii ăștia!
  • Fluturii ăștia albi și albaștri, și roșii, și galbeni, și verzi, și de toate culorile”.

Așa că noul ministru al Antreprenoriatului și Turismului ca să-i facă pe plac jupânului său de la PNL ar putea să înlocuiască brandul turistic de țară, adică frunza lui Udrea, cu fluturele de la Suceava.

Și astfel, vom avea un nou brand turistic de țară, ”fluturii ăștia albi și albaștri, și roșii, și galbeni, și verzi, și de toate culorile”. Adică, o diversitate de culori și de fluturi! Iar noul ministru Daniel Cadariu ar putea merge și mai departe cu promovarea baronului de Suceava după modelul pe care a dorit să-l implementeze în turism și fosta blondă de la Cotroceni.

La acea vreme când era ministrul Turismului, Elena Udrea a vrut să schimbe sistemul de clasificare al pensiunilor turistice, adică în loc de o margaretă, două margarete, trei margarete, să fie un cocoș, doi cocoși, trei cocoși! Dar, n-a reușit!

Acum, Cadariu ar putea să aibă mai mult succes și pornind de la ideea Elenei Udrea ar putea să schimbe cu adevărat clarificarea pensiunilor turistice. Astfel în loc de o de o margaretă, două margarete, trei margarete, să fie un fluture, doi fluturi, trei fluturi…!

Ca atare, teoria haosului ar trebui și ea regândită: mult mai pustiitor decât zborul fluturilor este cel al gâzelor din jurul lor!

Așadar, turismul românesc a lăsat în urmă era frunzei și a intrat în zodia Flutur-elui de Suceava!

1 COMENTARIU

  1. Cu binecuvântare lui Johannis „Solidaritatea” pe care ne-o vând astăzi ciolacii este una otrăvită. Este solidaritatea politicianului cu găștile sale organizate și înfometate. Este solidaritatea politicianului cu cei care îl votează să fie mereu cu mâna în buzunarele noastre și să le dea. Este solidaritatea politicianului cu el însuși și cu bunăstarea lui, pusă mereu în prim plan.

    Suntem prea săraci să mai fim la mila ciolacilor. Prea săraci să mai stăm cu mâna întinsă la ei. Prea săraci să îi mai lăsăm să se solidarizeze întru taxarea noastră!

    Rușine celor care i-au reactivat. Care au fost slabi și le-au cedat mult prea ușor frâiele puterii. Ca să își impună iar și iar ”solidaritatea” lor otrăvită! Cu iz de sărăcie și faliment…

    Gândește liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...