Forty Management a demarat construcția proiectului mixt din Viitorului 134

Publicat: 07 dec. 2020, 11:30, de Aurel Drăgan, în Imobiliare , ? cititori
Forty Management a demarat construcția proiectului mixt din Viitorului 134

Forty Management a demarat construcția proiectului mixt Central District Viitorului 134, pe un teren de 2.200 mp, amplasat în centrul Bucureștiului, pe strada Viitorului nr. 134 și respectă  strategia Forty de a dezvolta pe piaţa din România proiecte imobiliare „verzi”, cu funcţiune mixtă şi de regenerare urbană.

„Central District Viitorului 134 este un proiect boutique, cu 40 apartamente, împărțite în 2 imobile, ceea ce înseamnă o comunitate restrânsă, de locatari uniți prin aceeași dorință de a împărtăși valorile noastre legate de calitatea ridicată a vieții, atenția la detaliu și design. Ne dorim ca Central District Viitorului să devina primul proiect rezidențial din România ce împletește dezvoltarea imobiliară cu manifestări unicat de artă urbană, ce vor purta semnăturile unor artiști consacrați, de street art. Împărțit în două corpuri de imobile, cu un subsol general,  având un regim de înălțime de P+5R+6R și, respectiv, P+3+4R, ce comunică printr-o zonă pietonală înverzită, asemenea unui portal viu, Central District Viitorului 134 va mai include o clădire de birouri de 700 mp și un spațiu comercial, în suprafață de 250 mp. Proiectul se va finaliza în luna mai 2022 și este deja peste 60% contractat”, spune Ana Hogea, directorul de vânzări al Forty Management.

Central District Viitorului 134 este câștigătorul premiului „2020 Residential Development Romania” acordat de International Property Awards, Londra și este desenat de arh. Daniel Ciocăzanu și arh. Sorina Varenic, de la DOOI Studio.

„Urmând tradiția premierelor naționale din proiectele anterioare – în Central District Cuza99 am creat o clădire verde la propriu, cu pomi și jardinière grandioase pe fațadă, iar în Central District 4 Elemente am implementat prentru prima oară într-un proiect imobiliar rezidențial o pistă de alergare pe bloc și o zonă de relaxare cu cinema în aer liber – și în Central District Viitorului 134 vom oferi o premieră națională : primul proiect rezidențial cu acces direct la un teren de tenis, baschet și fotbal, în nocturnă, exclusiv pentru locatari”, adaugă Ana Hogea.

Forty Management este o companie de dezvoltare imobiliară premiată internațional, ce dezvoltă proiecte mixte sub brandul Central District. Compania are câteva dezvoltări rezidențiale finalizate (Central District Polona25, Central District Cuza99), alte 243 de apartamente în construcție (Central District 4 Elemente și Central District Viitorului 134) și 600 de apartamente în planul de dezvoltare imediat (Central District Lagoon City și Central District Royal Suites).