Fost ministru, acuzat de CNSAS că ar fi colaborat cu Securitatea

CNSAS l-a dat în judecată pe fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru: Ar fi mințit în declarația de colaborator al Securității înainte să intre în Guvern.

Fostul ministru al Educației Mircea Dumitru e acuzat de CNSAS că a colaborat cu fosta Securitate. Consiliul a cerut, la finalul săptămânii trecute, Curții de Apel București să constate că fostul demnitar a colaborat în perioada în care era student la Facultatea de Istorie Filosofie din București.

În 2016, profesorul universitar Mircea Dumitru a fost numit ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Cioloș. Acesta și-a pierdut funcția în ianuarie 2017.

Fostul ministru neagă acuzațiile

Această decizie luată de CNSAS, de a se adresa instanței de judecată, înseamnă că, în cazul profesorului Mircea Dumitru, au apărut noi elemente care să demonstreze că a fost colaborator al Securității. Acest lucru înseamnă că, atunci când a semnat declarația de propria răspundere înainte de a fi numit ministru, ar fi mințit în actele oficiale, susțin surse CNSAS.

Fostul ministru neagă, inclusiv după această ultimă acțiune a CNSAS, că a colaborat cu fosta securitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...