Fostul consilier al lui Kovesi este acum mâna dreaptă a procurorului-șef al Parchetului European

Publicat: 27 iul. 2020, 21:29, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Fostul consilier al lui Kovesi este acum mâna dreaptă a procurorului-șef al Parchetului European
Justitie

Consiliul UE a finalizat luni lista procurorilor europeni, membri ai Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi. Procurorii europeni vor supraveghea investigaţiile şi urmăririle penale şi vor constitui Colegiul EPPO, împreună cu procurorul-şef european.​

România va fi reprezentată şi de Cătălin-Laurenţiu Borcoman, potrivit site-ului instituţiei.

Paisprezece dintre ei au un mandat de șase ani, care poate fi prelungit cu maximum trei ani, prin decizia Consiliului UE. Alţi opt procurori din Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Ţările de Jos, Austria şi Portugalia au fost numiţi pentru o perioadă de trei ani, pentru că procurorii europeni din o treime din statele membre, selectaţi prin tragere la sorţi, vor deţine un mandat cu această durată, care nu poate fi reînnoit.

Cătălin Borcoman a fost consilier al Laurei Codruța Kovesi în timpul mandatului ei de procuror general. El face parte din categoria celor 14 procurori europeni cu mandat de șase ani, timp în care postul său la DIICOT Brașov, va fi suspendat și rezervat, scrie G4Media. ro.

El a ajuns să reprezinte România la EPPO după ce a fost propus de o comisie din Ministerul Justiției, condusă de ministrul Cătălin Predoiu și i-a avut contracandidați pe Marius Bulancea si Claudiu Dumitrescu. El a candidat și în mandatul lui Tudorel Toader când a spus că schimbarea legilor justiției făcută de PSD a avut efecte nefaste asupra sistemului judiciar din România. Totodată a fost unul din magistrații care au protestat în stradă față de OUG-le pe Justiție date de puterea PSD.

El a condus DIICOT Brașov în perioada 2012- 2018 și a fost adjunct al șefului DIICOT central între 2009 și 2010.

Autor