Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, trebuie să achite unei firme de asigurări despăgubiri de peste 560.000 de lei

Publicat: 05 feb. 2022, 10:15, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, trebuie să achite unei firme de asigurări despăgubiri de peste 560.000 de lei

Fostul prefect al județului Constanța, Ioan Albu, fiul unuia dintre cei mai bogați fermieri din zona Dobrogei, trebuie să achite unei firme de asigurări despăgubiri în sumă de peste 560.000 de lei, după ce a provocat un accident în urmă cu doi ani. El este condamnat și la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului nu este, însă, definivită și poate fi atacată cu apel.

Ioan Albu este fiul unui cunoscut fermier din Dobrogea, Gheorghe Albu, fost secretar de stat la ministerul Agriculturii, care deține cÂteva mii de hectare de teren agricol, dar și o cramă cunoscută în zonă.

 În data de 16 februarie 2020, în jurul orei 19.15, Ioan Albu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat), a provocat un accident pe DN 3, dinspre Ciocârlia de Sus către Cobadin, după ce a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa din sens opus. În urma impactului, a murit cel de-al doilea conducător auto, potrivit Focuspress.ro

La sfârșitul lunii noiembrie 2020, fostul prefect al Constanței a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare. El a fost obligat să plătească, prin firma de asigurare, 20.000 de euro despăgubiri familiei îndoliate, mai exact fraților victimei.

Miercuri, 2 februarie 2022, Tribunalul Constanța a admis în parte cererea de chemere în judecată a SC Generali România Asigurare Reasigurare SA, având ca obiect pretenții – acţiune în regres.

Astfel, magistrații îl obligă pe Ioan Albu să plătească reclamantei 568.828,50 lei, cu titlul debit principal, reprezentând despăgubiri achitate de societatea de asigurări în temeiul poliței RCA încheiate pentru autoturismul marca Land Rover al fostului prefect.