Fostul șef al Poliției din Maramureș și al ”Doi și-un Sfert”, prins băut la volan

Publicat: 30 dec. 2023, 14:20, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Fostul șef al Poliției din Maramureș și al ”Doi și-un Sfert”, prins băut la volan
etilotest, șofer beat, test alcool

Vasile Mureșan s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins băut la volan. Incidentul a avut loc în a doua seară de Crăciun, după ce un apel la 112 anunța că mașina în care acesta se afla, se deplasa haotic pe un Drum Județean din Baia Sprie.

Un apel la 112 formulat de un alt șofer semnala faptul că, Vasile Mureșan, în vârstă de 62 de ani, circula haotic pe DJ184, prin Baia Sprie, județul Maramureș.

La scurt timp după apel, polițiștii au pornit în căutarea autoturismulul, care se afla pe o stradă din oraș. La volanul mașinii se afla chiar fostul șef al Poliției din Maramureș, Colonelul în rezervă, Vasile Mureșan.

Acesta a ocupat funcția de conducere în cadrul Serviciul Secret al Poliției din Maramureș, dar și Serviciul de Filaj din cadrul aceleiași instituții. Potrivit unor informații pe surse, acesta ar fi finul familiei Cherecheș.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Etilotestul a indicat 0,62 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dis la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.