Fotbalistul Danilo, dezvăluiri emoționante după ce Christian Atsu a fost găsit mort sub dărâmături, în Turcia

Publicat: 19 feb. 2023, 14:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Fotbalistul Danilo, dezvăluiri emoționante după ce Christian Atsu a fost găsit mort sub dărâmături, în Turcia

Fotbalistul Danilo a făcut dezvăluiri emoționante, pe contul său de Instagram, după ce Christian Atsu a fost găsit mort sub dărâmături, în Turcia. Christian Atsu lasă în urmă o familie frumoasă, trei copii, dar și o mulțime de povești impresionante.

„Momentele considerate „normale” ne pot fi adevărate învățăminte.

Îmi amintesc foarte bine de prânzurile sau cinele noastre din cantonamentul lui Porto, la hotelul Sol Verde, în Espinho, Portugal. Tu mâncai mereu puiul întreg, dar și osul. Așa este, osul!

Noi, în superficialitatea noastră, râdeam mereu și ne întrebam: „Cât de flămând este Atsu?!”.

Până când, într-o zi, chiar fără să fie dator cu o explicație și mereu cu zâmbetul ăla care lumina încăperea, el ne-a explicat că avea obiceiul de a mânca și osul pentru că în copilărie învățase să nu irosească nimic din ce avea de mâncat. Nu știa când și care va fi următoarea masă. Ce lovitură direct în stomac, dacă-mi permiteți jocul de cuvinte…

Între noi fie vorba, acele ultime zile de la FC Porto în care mi-ai cerut un tricou ca suvenir spunând: „Când voi deveni tată, o să le spun copiilor mei că am jucat cândva cu Danilo”.

Apropo, ai fost o inspirație pentru noi toți, chiar dacă nu ai știut-o. O să le spun copiilor mei că te-am cunoscut și am jucat cu un om minunat ca tine. Odihnește-te în pace, frate!”, a scris Danilo pe Instagram.

foto: sport.ro