Fotbalul joacă pentru speranță: Campanie de conștientizare a bolilor rare la meciul Dinamo – FC Argeș
Clubul de Fotbal Dinamo București, în parteneriat cu Asociația Prietenii lui Ștefi, marchează Ziua Bolilor Rare printr-un eveniment special organizat pe stadion, în cadrul meciului cu FC Argeș din etapa a 29-a a Superligii. Cu această ocazie, stadionul Dinamo va deveni un spațiu al solidarității și al conștientizării. Un banner al Asociației Prietenii lui Ștefi va fi afișat de jucători la intrarea pe teren, flyere informative vor fi distribuite spectatorilor, iar pe tabela stadionului vor fi difuzate imagini și mesaje de susținere pentru persoanele afectate de boli rare.
Prin această inițiativă, organizatorii își propun să aducă în atenția publicului realitatea cu care se confruntă pacienții diagnosticați cu boli rare și familiile acestora – de la dificultatea obținerii unui diagnostic corect până la accesul limitat la tratament și sprijin specializat.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/02/Proiect-nou-2-14-1024x576.jpg)
Bolile rare afectează un număr redus de persoane, luate individual, însă, cumulate, reprezintă o comunitate numeroasă care are nevoie de vizibilitate, înțelegere și susținere.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/02/Proiect-nou-3-10-1024x576.jpg)
„Dinamo este mai mult decât un club de fotbal – este o comunitate. Prin acest demers ne dorim să folosim forța și vizibilitatea sportului pentru a transmite un mesaj de solidaritate și responsabilitate socială”, a declarat Bogdan Alecu, director de marketing în cadrul clubului Dinamo București.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/02/Proiect-nou-4-6-1024x576.jpg)
„Pentru pacienții cu boli rare, fiecare gest de susținere contează. Faptul că un club cu tradiția și impactul Dinamo se alătură cauzei noastre nseamnă speranță și vizibilitate pentru mii de familii”, a spus Constantin Baciu, Asociația Prietenii lui Ștefi.
Evenimentul face parte dintr-o campanie mai amplă de informare și mobilizare a comunității, iar organizatorii invită suporterii, partenerii și reprezentanții mass-media să susțină mesajul care reprezintă și tema campaniei din 2026: Echitate – Sănătate și dizabilitate în bolile rare: regândirea modului în care vedem persoanele cu boli rare!
Meciul Dinamo-FC Argeș va avea loc duminică, 1 martie, de la ora 18:00, pe Arena Națională.