Franţa, pe locul 3 în topul investitorilor din România: 4.150 firme cu afaceri de 17 miliarde euro

Publicat: 27 nov. 2021, 09:45, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Franţa, pe locul 3 în topul investitorilor din România: 4.150 firme cu afaceri de 17 miliarde euro

Franţa ocupă locul 3 în topul investitorilor în România, cu un stoc de investiţii străine directe de 8,7 miliarde de euro și peste 4.150 de companii prezente local. Acestea au aproximativ 125.000 de oameni angajați direct şi o cifră de afaceri cumulată de 17 miliarde euro, potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România, Francois Coste.

„Stocul investiţiilor străine directe în România a ajuns în 2020 la 90,8 miliarde de euro, reprezentând 42% din PIB. Conform ultimului raport BNR, Franţa se situează pe locul 3 după sursa ultimă de capital, cu peste 4.150 de companii şi un stoc de ISD de 8,7 miliarde de euro. Dincolo de aceste cifre macro, este de notat că aproape toate companiile CAC 40 (36 din 40) sunt prezente pe piaţa românească şi sunt adesea lideri sau co-lideri pe pieţele lor. Cei 4.150 de investitori francezi angajează direct peste 125.000 de oameni şi au o cifră de afaceri cumulată de 17 miliarde de euro”, a declarat Francois Coste in cadrul  conferinţei anuale „Perspective economice ale României”, organizată de CCIFER.

În 2020, comerţul României a scăzut cu 8,1%, ajungând la 142,7 miliarde de euro (65,8% din PIB). Din cauza restricţiilor sanitare legate de pandemie, comerţul exterior românesc a fost afectat serios de pandemie, urmările fiind resimțite la nivelul consumulul intern, dar și în ceea ce privește lanţurile de aprovizionare din industria românească, precum şi cererea externă.

75% din comerț pe relația cu Europa

Europa reprezintă zona economică cu cele mai multe schimburi comerciale cu România (cu peste 87% din totalul comerţului). Franţa este în continuare un partener economic privilegiat al României, fiind al treilea client şi al şaselea furnizor al său.

În 2020, comerţul bilateral dintre Franţa şi România s-a contractat cu 12,4%, ajungând la 7,5 miliarde euro. Cu toate acestea, balanţa comercială a redevenit excedentară, ajungând la plus 15,5 milioane euro, ca urmare a unei scăderi a importurilor mai mare decât reducerea exporturilor.

Fondată în 1996, CCIFER este membră a reţelei de 126 de Camere de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceze în lume, numărând peste 37.000 de membri, în 96 de ţări. CCIFER numără în prezent 550 de membri, a căror cifră de afaceri cumulată însumează 18 miliarde de euro şi care au creat peste 125.000 de locuri de muncă directe.