Fugarul Arsene e foarte stresat! ”Doar gândul de a mă întoarce la România mă blochează mental…”

Publicat: 26 apr. 2024, 18:36, de Andrei Ceausescu, în Justitie , ? cititori
Fugarul Arsene e foarte stresat! ”Doar gândul de a mă întoarce la România mă blochează mental…”

Baronul PSD Ionel Arsene, condamnat pentru corupție, își argumentează încercarea de a evita extrădarea în România, invocând stresul și starea de depresie.

Ionel Arsene, cunoscut om de afaceri și membru important al PSD, face tot posibilul să evite extrădarea în România. Condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni pentru corupție, baronul Arsene a încercat să scape de executarea sentinței prin intermediul unui raport medical care atestă starea sa de sănătate precară și stresul intens pe care îl resimte. Potrivit acestui raport, Arsene ar fi vrut să își ia viața înainte de a fi extrădat, iar acum susține că nu mai are chef de activități sociale și divertisment din cauza presiunii la care este supus.

Într-un dialog cu psihologul, Arsene se plânge că nu mai are dispoziția necesară pentru a merge la sală și nu mai are chef să meargă la restaurant : „ … Înainte vroiam să trăiesc, mergeam la sală, eram activ … spune că totul este nedrept, ceea ce i se întâmplă și că se simte și speriat … de situația de a fi trimis înapoi în România și de a nu rămâne aici aproape de rudele lui în Italia .. .pentru că nu mai are pe nimeni în România și toţi cei dragi sunt aici … locuiește în Italia de 5 ani și acum viaţa lui este aici lângă familia pe care o are aici …”. „Toată situația în ansamblul ei l-a speriat … de exemplu, nu mai puteam să fac sport, nu mai aveam chef de viață … nu mai mergeam la restaurant … “.

Avocații lui Arsene au depus un raport detaliat care descrie starea sa de sănătate și motivele pentru care se opune extrădării în România. Potrivit acestora, Arsene susține că nu mai are nicio legătură în România și că viața sa este acum în Italia, unde locuiește de 5 ani.

Arsene pretinde în continuare că este persecutat politic:„… am mai multă încredere în sistemul judiciar italian … am fost afectat mult din cauza abuzului pe care l-am suferit și a persecuției … vreau să rămân aici în Italia chiar dacă trebuie să primesc condamnarea aici în Italia … doar gândul de a mă întoarce la România mă blochează mental …”.

În raport, Arsene este descris ca fiind o persoană sensibilă și timidă, care nu se simte confortabil în situații sociale și evită interacțiunea cu alți oameni. El susține că este persecutat și amenințat și că nu mai are încredere în sistemul judiciar românesc. Cu toate acestea, expertiza psihiatrică efectuată recent nu a detectat nicio afecțiune psihiatrică acută care să justifice internarea sa într-un spital psihiatric.

Arsene se plânge și de demersurile efectuate de Ministerul Justiției pentru extrădarea sa: “sunt un bărbat într-o situație cu probleme grave de sănătate… acest du-te-vino … m-a îngrozit … această presiune atât de mare că voi fi repatriat în țara mea a fost făcută într-un fel atât de exagerat că m-a speriat atât de tare încât m-am simțit îngrozit …”. „Pentru că văd că justiţia românească punea atâta presiune iar sistemul abuziv a făcut această presiune puternică, a ajuns chiar și aici în Italia și au insistat în acest mod puternic … evident că nu eram într-o stare bună”. Arsene recunoaște și că a făcut presiuni asupra Poliției în 2018 și prezintă acest lucru ca fiind normal: “secţia de poliţie era la 100 de metri de casa lui … a fost plasat în stare de reţinere într-o celulă împreună cu doi infractori … unul dintre cei doi comisese infracţiuni de omor, și-a ucis mama… celălalt își atacase fiul cu un cuțit … s-a simțit îngrozit când s-a văzut într-o celulă cu oameni care au comis infracţiuni atât de grave … deşi mai erau alte 4 celule libere, de ce nu i-au dat una goală? … din nou pentru a crea această frică … l-am sunat pe șeful poliției, pe care îl cunoșteam chiar ca fiind un înalt funcţionar și l-am întrebat de ce nu pot sta într-o celulă goală”.