Gardian bătut și luat ostatic de doi deținuți

Ieri, după cum relatează Corriere della Sera, părea o zi obișnuită la închisoarea Regina Coeli din Trastevere, Italia. Dar firescul zilei a fost spulberat pe seară, când doi deținuți din secția VII-a a acesteia au atacat un gardian și apoi s-au baricadat într-o celulă timp de două ore.

Bărbații, un italian și un slav, ambii în vârstă de treizeci de ani, l-au atacat pe agent, cu gând să-l răpească. Apoi, au furat cheile uneia dintre celule și s-au încuiat acolo. După câteva ore, la intervenția comandantului adjunct al închisorii, s-au întors în celulă. Iar ceilalți gardieni l-au dus la spital pe  colegul rănit.

Pentru că, din bătaie, s-a ales cu o coastă ruptă, agentul a fost internat în spital, unde se pare că va rămâne mai bine de trei săptămâni. Întâmplarea de la penitenciarul Regina Coeli a adus, din nou, în actualitate, problema personalului.

Care, conform secretarului general al Federației Securității Naționale, Massimo Costantino, este insuficient, obosit, expus la astfel de evenimente, lipsit de securitate la locul de muncă. E nevoie, a spus Costantino, să rezolvăm problema gardienilor. Dar, deocamdată, nu prea sunt doritori care să lucreze le penitenciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...