Gargaragiul de la Muncă, complice la dispariţia pensiilor de stat?

A trecut mai bine de un an şi jumătate de când ministrul Muncii susţine că lucrează la noul sistem de pensii. Până acum însă, ministrul nu a livrat nimic concret. Doar vorbe şi promisiuni de mai bine. Cât de echitabil va fi noul sistem, nimeni nu ştie. Ministrul vorbeşte despre solidaritate, dar tace mâlc când este întrebat cum e posibil ca unii care au muncit o viaţă să nu primească pentru fiecare lună cotizată nici măcar cinci lei, iar alţii care nu au cotizat mai nimic să se lăfăie cu pensii care întrec orice măsură a bunului simţ.

De câte ori a fost întrebat despre cum arată arhitectura noului aşa-zis proiect pe care-l tot vehiculează, ministrul a oferit doar gargară. Foarte multă gargară. In discursul său lipsit de consistenţă omul a invocat tot timpul colapsul bugetului de pensii, condiţionalităţile din PNRR şi a concluzionat că impunerile organismelor financiare internaţionale transpuse în „consultanţă” plătită pe bani grei sunt soluţia salvatoare. Gargara a ministrului Muncii, mie unul, îmi dovedeşte că acesta ori habar nu are ce este aceea o pensie, ori se face că nu înţelege că o pensie de stat nu este un ajutor acordat de stat şi nu are nimic de-a face cu solidaritatea. Pensia de stat este o schemă de economisire individuală. Este o asigurare a unui individ pentru bătrânețe. Un contract pe care un cetăţea îl semneăză cu statul pentru un anumit termen de cotizare. In acest sistem sunt milioane de oameni. Atunci când unii nu mai cotizează şi culeg doar roadele economisirii, alții intră în sistem şi cotizează pentru a beneficia la un moment dat şi ei de această schemă de solidaritate. Ca atare nu se pne problema ca acest system să fie falimentar. Asta însă cu condiţia ca el să fie bine gândit şi chivernisit de stat.

De ce însă ni se spune că în România nu ar mai fi bani pentru a susţine o pensie decentă pentru milioane de oameni care au muncit şi au cotizat o viaţă? Explicaţiile logice ale unui asemenea raţionament ar fi multe. Depopularea masivă a României este una. Scăderea natalităţii este alta. Mai punem la socoteală şi inexistenţa unor politici fiscale, predictibile pe termen lung, care să încurajeze iniţiativa privată pentru a dezvolta pieţa muncii şi pentru a combate munca la negru. Si ar mai fi multe explicaţii pentru care am ajuns aici. Ce au făcut însă guvernele care s-au perindat la putere pentru a remedia în timp toate aceste probleme?

Absolut nimic! Si asta din pricină că aşa s-a primit ordinul din afară. Capitalismul nu este despre echitate. Si nici despre solidaritate. Totul în capitalism se rezumă la un singur lucru: profitul. Dar nu pentru stat! Ci pentru entităţi private conduse de păpuşarii care conduc lumea. Ca atare, pensile susţinute de stat trebuie să dispară, iar locul lor trebuie luat de pensile private.

Acesta este trendul. Aruncaţi un ochi pe PNRR-ul. In cazul României, reforma sistemului de pensii e inclusă la “Sustenabilitate fiscală”. E practic un instrument de reducere a cheltuielilor statului în vederea echilibrării bugetului. A spus-o chiar ministrul Muncii atunci când a menţionat că reforma pensiilor inclusă în PNRR plafonează anvelopa bugetului pentru plata pensiilor la 9,4% din PIB pentru mulţi ani de acum încolo. In traducere liberă, asta înseamnă “Tăiem şi îngheţăm pensile gloatei ca să facem economie!”.

Sună cinic, dar lucrurile stau chiar aşa!

Ce o să faci, tu ca Guvern, cu milioane de oameni bătrâni şi săraci? Cum ce o să faci? Le mai dai o găleată în campanie, iar în rest îi laşi să se chinuie, apoi să moară şi la final îi dai ca exemplu negativ, strigând în gura mare că a cotiza la stat nu e soluţia înţeleaptă pentru a avea o pensie decentă, ci sistemul privat e salvarea.

Guşterii fără minte şi niscaiva noţiuni de istorie economică, d-alde d-ăia care-şi doresc “O ţară ca afară” şi pun botul la toate “spiralele” neomarxiştilor, vor muşca nada numită pilonul privat de pensii şi se vor năpusti să-şi bage banii în fonduri private. Ce vor face însă dacă, “Doamne fereşte!”, se va produce vreo ţeapă gen FNI sau Silicon Valley Bank şi fondul privat de pensii în care şi-au depus bănuţii suferă o pierdere? Ce să se întâmple? Randamentul investiţiei fiecărui individ se va diminua. Rezultatul: pensia obţinută va fi mai mică decât ce se anticipa. Ce te faci însă dacă fondul privat de pensii oamenii şi-au pus speranţele unei bătrâneţi liniştite dă faliment? “Investitorii” vor sta la rând ani buni la masa credală poate-poate vor mai recupera ceva…

Tăcerea, dar mai ales incapacitatea ministrului Muncii de a finaliza reforma sistemul de pensii de stat într-un mod echitabil şi sustenabil, cu excluderea condiţionalităţilor impuse prin PNRR, mă duc cu gândul că social-democratul este doar o unealtă a celor care doresc dispariţia statului din ecuaţia administrării banilor de pensii ai populaţiei.

Dacă nu ar fi aşa, ministrul putea da cu pumnul în masa şi spune “Nu accept plafonarea anvelopei bugetare pentru plata pensiilor, ci găsesc resurse financiare, chiar şi cu preţul de a deveni nepopular majorând dările anumitor categorii de persoane fizice şi juridice”.

Insă cum să facă un asemenea gest un om politic, în prag de alegeri? Ar însemna sinucidere curată! Atâta a lui, ca om politic, dar şi a partidului din care face parte. Nu pun la socoteală că gestul i-ar face pilaf şi pe aliaţii lor de la guvernare. Colegii de la Palatul Victoria ai vremelnicului ministru al Muncii nu-şi pot permite aşa ceva. După cum nici “sforari” de la Bruxelles care dau ordine şi fac jocurile sforarilor lumii care stau în spatele fondurilor private de pensii nu-şi pemit să rămână fără executanţii ordinelor lor. Din punctul acesta de vedere spun că soarta generaţiei mele este pecetluită. Sper însă că cei care ne conduc vor avea decenţa ca cel puţin generaţia bunicilor şi a părinţilor noştri vor mai apuca pensia publică de stat şi nu vor fi martorii implementării forţate a unui malefic sistem privat de pensii, aşa cum s-a întâmplat în state din America de Sud, acolo unde zeci de milioane de oameni şi-au văzut ruinate investiţiilor de-o viaţă după jocurile financiare ordonate de păpuşarii din spatele organismelor financiare internaţionale.