General american: Rusia a lansat „în mod repetat” rachete hipersonice asupra Ucrainei

Rusia a lansat „în mod repetat” rachete hipersonice asupra Ucrainei, a declarat marţi comandantul forţelor armate ale SUA în Europa, generalul de aviaţie Tod Wolters, în cadrul unei audieri în senatul american, informează Reuters.

„Majoritatea acestor atacuri au vizat obiective militare specifice”, a spus generalul american.

Rusia a anunţat pe 19 martie folosirea în premieră a rachetei hipersonice Kinjal („Pumnalul”, în traducere) pentru distrugerea unui important depozit de muniţii al armatei ucrainene aflat în regiunea Ivano-Frankivsk.

Informaţia referitoare la acest atac a fost ulterior confirmată şi de preşedintele american Joe Biden.

Ministerul Apărării din Marea Britanie a spus că racheta Kinjal este doar o versiune lansată din aer a rachetei balistice cu rază scurtă de acțiune Iskander, pe care Rusia a folosit-o în mod repetat în războiul din Ucraina.

Spre deosebire de rachetele balistice clasice, rachetele hipersonice nu au o traiectorie predeterminată (balistică). În schimb, ele pot „plana” cu viteze de peste cinci ori mai mari decât cea a sunetului (circa 6.200 de kilometri/oră) și chiar executa, teoretic, manevre evazive.

Astfel, rachetele hipersonice, cu manevrabilitate ridicată, nu pot fi interceptate de actualele sisteme antirachetă, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă reprezintă, în acelaşi timp, o premieră în conflictul din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole