Generalul premier Nicolae Ciucă și 11 miniștri și-au secretizat averile cu binecuvântarea ANI

Primul ministru Nicolae Ciucă demonstrează de la o zi la alta că este depășit de ceea ce înseamnă respectarea legislației în vigoare și un exemplu elocvent în acest sens este sictirul privind postarea declarațiilor de avere și de interese.

Peștele de la cap se împute…

Pe 26 noiembrie 2021, cei 20 de miniștri ai cabinetul Nicolae Ciucă au depus jurământul și toți în frunte cu noul premier au jurat să respecte ”Constituția și legile țării”. Dar, astăzi constatăm că una vorbesc și alta fac.

Potrivit Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, ”Declarațiile de avere și declarațiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție ori de la data începerii activității”, iar acestea sunt depuse pe site-ul instituției unde și-a început activitatea și la Agenția Națională de Integritate (ANI).

Numai că, surpriză! Deși au trecut cele 30 de zile de la investire, din cei 20 de miniștrii ai cabinetului Ciucă doar nouă și-au postat pe site-ul Guvernului declarația de avere și de interese. Asta înseamnă că 11 miniștri, anume Bogdan Aurescu, Vasile Dîncu, Florin Spătaru, Adrian Chesnoiu, Dan Vîlceanu, Alexandru Rafila, Sorin Cîmpeanu, Daniel Cadariu, Gabriela Firea și Eduard Novak, au dat flit Legii 176/2010 dar și celor de la ANI.

Dar cum se spune că peștele de la cap se împute, nici premierul Nicolae Ciucă n-a catadicsit să-și depună pe site-ul Guvernului declarația de avere și de interese, adică a dat și el flit celor de la ANI.  

Va respecta ANI Legea 176/2010?

Dar, tot ANI ne anunță că la articolul nr. 29 al Legii 176/2010 se stipulează foarte clar „Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei” și „Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare”.

Oare ANI condusă de Florin Ionel Moise – ”Ariel” îl va sancționa pe premierul Nicolae Ciucă și pe cei 11 miniștrii că nu și-a depus declarațiile de avere și de interese pe site-ul Guvernului deși au trecut mai mult de 30 de zile de la investire? 

Mai trebuie precizat că prin modificarea recentă a Legii 176/2010, declarațiile de avere și declarațiile de interese se completează și se transmit ANI exclusiv prin intermediul platformei online de declarare a averii și a intereselor, denumită în continuare e-DAI, gestionată de Agenție. 

Totodată, până la data de 31 decembrie 2022, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 1-38 completează și depun declarațiile de avere și de interese în format electronic, certificate cu semnătură electronică calificată sau cu semnătură olografă, și le trimit Agenției exclusiv prin intermediul e-DAI.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...