Generații de copii au fost exploatate sexual mai bine de 40 de ani!

Publicat: 14 iul. 2022, 07:30, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Generații de copii au fost exploatate sexual mai bine de 40 de ani!

Scriu și mă cutremur. O bandă de pedofili și exploatatori sexuali a reușit ca, vreme de zeci de ani, să drogheze, să violeze, să exploateze sexual, a se citi să prostitueze, peste o mie de copii, în principal fete! Nu, nu, am zis bine zeci de ani, și nu zece ani, cum poate ați crezut că am vrut să scriu.

Mai precis peste 40 de ani! Autoritățile tac. Neputincioase? Nepăsătoare? Sunt și ele implicate? Tac, deși s-au tot făcut de-a lungul timpului reclamații. Ba, mai mult, organele de cercetare i-au găsit pe minorii exploatați sexual vinovați!

Potrivit anchetei IICSE, declanșată în urma unei anchete jurnalistice de Sunday Mirror, în zona orașului Shropshire, Anglia, abuzul asupra copiilor se desfășoară de mai bine de 40 de ani. Niște adulți exploatează și prostituează copiii!

Degeaba s-au făcut plângeri, degeaba s-au făcut sesizări. Nici poliția, nici alte autorități care ar fi trebuit să protejeze copiii nu au dat curs celor arătate în plângeri. Ori au dat un pic, așa, de ochii soacrei. Problema s-a minimalizat și n-au fost crezuți copiii, pentru că atât ei, cât și exploatatorii nu sunt de origine englezească, ci arabă.

Ancheta jurnalistică declanșată în 2018, a reliefat că există o bandă criminală, care în peste 40 de ani, ar fi abuzat peste o mie de fete minore, în unele cazuri ele având și 11 ani, pe care le-au introdus apoi în rețeaua de prostituție a copiilor. Acum zece ani, în urma unei anchete privind exploatarea sexuală a copiilor din zona Telford, zonă a orașului mai sus numit, au fost arestați șapte bărbați.

Dar în anii următori nu s-a mai desfășurat nicio investigație în acest sens. Concluzia anchetei în legătură cu așa-numitul scandal Telford este că nu s-a vrut să se soluționeze. Marea Britanie e revoltată. Atât de ceea ce-a făcut banda de nemernici, cât și de ticăloșia, neputința, nepăsarea autorităților.

„Exploatatorii au fost încurajați din cauza neluării de măsuri și exploatarea copiilor a continuat ani de zile fără un răspuns concret la suferințele teribile a mai multe generații de copii”, a spus Tom Crowther, cel care a coordonat ancheta.