George Simion: Unirea României cu Moldova este posibilă doar dacă președintele Rusiei pleacă din funcție

Publicat: 02 feb. 2021, 16:33, de Andreea Borcilă, în POLITICĂ
George Simion: Unirea României cu Moldova este posibilă doar dacă președintele Rusiei pleacă din funcție

Mișcarea naționalistă generată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și liderul acesteia George Simion au ajuns și în presa din Polonia. Simion a dat un interviu televiziunii poloneze wPolske în care a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova. În viziunea sa, fuziunea celor două state este posibilă doar prin voință, democrație și plecarea președintelui Rusiei de la Kremlin.

Invitat la emisiunea conservatoristă din Polonia, „Întrebări aprinse”, moderată de jurnalistul Jakub Maciejewski, liderul AUR a explicat cum polonezii și românii au avut o istorie similară în timpul războaielor mondiale, atunci când „din cauza lui Stalin și Hitler, Polonia a suferit mult, la fel și România”.

Conservatorismul din Polonia, inspirație pentru liderul AUR

Întrebat de ce a ales tocmai Varșovia ca primă destinație în străinătate de când partidul AUR a fost înființat acum un an, ocupând totodată funcții în Parlamentul României de câteva săptămâni, George Simion a explicat că modelul politic polonez crede în valori asemănătoare cu cele ale partidului său. Majoritatea care guvernează, în prezent, Polonia este un exemplu de urmat, drept pentru care liderul AUR  își dorește să pună, pas cu pas, bazele unor relații bune pentru a colabora.

„Din punctul de vedere polonez, este important să știe că românii le sunt aliați și, în mod special, partidul AUR”, a spus George Simion la emisiune.

„Oamenii care vor să trăiască împreună, vor ajunge în cele din urmă să se unească”

Întrebat dacă „toată lumea” își dorește unirea dintre Moldova și România, mai ales că locuitorii din Transnistria, o regiune separatistă din Republica Moldova, s-ar putea să nu fie deloc de acord cu ideea, liderul AUR a precizat:

„Bineînțeles că este posibilă. Mulți oameni au spus că este imposibil ca noi să accedem în Parlament și am obținut aproape 10% din voturi, în condițiile în care partidul nostru are numai un an de existență. Dacă oamenii din Republica Moldova și cei din România vor dori acest lucru, noi îl vom înfăptui. Ar trebui să le spunem tuturor că cele două părți ale Germaniei s-au unit, de Vest și de Est, și că același lucru ar trebui să se întâmple și cu cele două state naționale în care românii sunt majoritari acum: la București și la Chișinău. (…) Cred cu tărie și încredere în democrație și în voința populară. Oamenii care vor să trăiască împreună, vor ajunge în cele din urmă să se unească”, a precizat George Simion.

Visul unirii Moldovei cu România, posibil după ce Vladimir Putin va pleca de la Kremlin

Moderatorul emisiunii i-a propus invitatului său să se gândească cum ar putea deveni Republica Moldova și România unul și același stat în Uniunea Europeană, chiar dacă este vorba despre un scenariu fictiv. Liderul AUR nu a ezitat și a explicat imediat că unirea celor două state va fi posibilă după ce președintele Rusiei Vladimir Putin „va dispărea” de la Kremlin.

„Nu-mi place foarte mult politica lui Putin în această regiune și în lume, nu-mi place faptul că Alexei Navalnîi este în acest moment lipsit de drepturile sale și vom lupta pentru democrație și pentru libertatea de expresie și pentru libertate, în general”, a mai declarat liderul AUR.

https://youtu.be/Zb_FV7_w9qs