Ghid pentru anumite domenii: ANAF are o nouă taxă pentru firme

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent pe site-ul instituţiei un material informativ care aduce clarificări pentru persoanele fizice care obţin venituri din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare/întreţinere corporală.

Prin ghidul publicat, ANAF oferă informaţii cu privire la tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obţinute de persoanele fizice din prestarea unor activităţi de înfrumuseţare/ întreţinere corporală.

Persoanele fizice care intenţionează să obţină astfel de venituri au obligaţia înregistrării în registrul comerţului şi autorizării funcţionării şi îşi pot desfăşura activitatea în următoarele forme de organizare:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.

Ulterior înregistrării în registrul comerţului şi autorizării funcţionării, persoanele fizice au obligaţia de a depune la organul fiscal competent Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Document este accesibil pe portalul anaf.ro, la rubrica Asistenţă Contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri Curente şi alte materiale informative.

Rolul materialelor elaborate de specialiştii ANAF este de a îndruma contribuabilii să se conformeze voluntar la declararea veniturilor realizate şi la plata obligaţiilor fiscale.

Contribuabilii pot obţine informaţii detaliate şi telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60, potrivit Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole