Gigantul olandez FrieslandCampina se retrage din România. Cine preia Napolact

Publicat: 04 dec. 2025, 10:46, de Anamaria Ionel, în Business , ? cititori
Gigantul olandez FrieslandCampina se retrage din România. Cine preia Napolact
Gigantul olandez FrieslandCampina se retrage din România. Cine preia Napolact. sursa foto: zcj.ro

Mutare majoră pe piața lactatelor din România. FrieslandCampina, unul dintre cei mai mari procesatori de lapte din Europa, a decis să vândă toate operațiunile sale din România, inclusiv brandul Napolact și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, către Bonafarm Group, holding controlat de miliardarul Sandor Csány, cel mai bogat om din Ungaria și președintele OTP Bank.

Decizia vine într-un moment de reconfigurare strategică profundă pentru gigantul olandez, care se pregătește să intre agresiv pe piața globală a proteinelor.

Tranzacția, care vizează întreaga participație FrieslandCampina în divizia locală și aproximativ 400 de angajați, marchează una dintre cele mai importante schimbări de proprietate din industria alimentară românească din ultimul deceniu.

FrieslandCampina își schimbă complet strategia globală

În timp ce în România compania își închide operațiunile, la nivel internațional FrieslandCampina se orientează către un alt segment în plină expansiune: produsele bazate pe proteina din zer. În ultimul an, producătorul a închis 40 de puncte de lucru considerate inactive în 11 județe, semnalând începutul unei retrageri treptate de pe piața locală.

Noua direcție strategică este centrată pe achiziția Wisconsin Whey Protein, un producător american specializat în izolat proteic din zer, utilizat în industria alimentară și a suplimentelor pentru sportivi. Această achiziție va crește semnificativ capacitatea FrieslandCampina de procesare a proteinelor, într-un moment în care cererea globală pentru produse high-protein este în plină ascensiune.

După finalizarea tranzacției, Wisconsin Whey Protein va intra în divizia FrieslandCampina Ingredients, axată pe nutriția pentru performanță, nutriția activă și cea medicală. Compania americană își extinde în prezent capacitatea de producție, care ar urma să se dubleze, și are peste 40 de ani de experiență în domeniu.

Bonafarm preia Napolact

Vânzarea operațiunilor din România către Bonafarm Group reprezintă o mutare strategică și pentru partea maghiară. Grupul, condus de Sandor Csány, își extinde astfel prezența în industria lactatelor din Europa Centrală.

Acordul include atât brandul Napolact, unul dintre cele mai cunoscute din România, cât și fabricile din Cluj-Napoca și Târgu Mureș, care procesează zilnic 300.000 de litri de lapte și colaborează cu peste 1.000 de fermieri.

Tranzacția este supusă aprobărilor autorităților de reglementare și ar urma să fie finalizată până la finalul anului.

„Suntem convinși de calitatea producției și a managementului din România. Vrem să investim în creșterea capacității de producție și în dezvoltarea industriei lactatelor din România”, a declarat Attila Csányi, managerul Bonafarm.

De ce se retrage FrieslandCampina din România

Compania olandeză explică decizia prin lipsa sinergiilor între operațiunile din România și lanțul cooperativ din care provine laptele folosit în produsele FrieslandCampina. Rețeaua cooperativă include peste 9.400 de ferme familiale din Olanda, Belgia și Germania, totalizând aproximativ 14.600 de fermieri.

„Activitatea din România oferă sinergii limitate cu restul portofoliului nostru european și nu utilizează laptele produs de fermele membre”, a transmis Dustin Woodward, președintele FrieslandCampina Europa, subliniind că decizia a fost dificilă, având în vedere poziția puternică a Napolact pe piața locală.

În 2024, compania din România a înregistrat o cifră de afaceri de 588 milioane lei, în scădere cu 4% față de anul precedent, și pierderi de 29 milioane lei. Pe piața locală, Napolact se afla pe locul cinci în rândul procesatorilor de lactate, după Albalact, Danone, Olympus și Hochland.