Gigi Becali, despre deputații AUR prezenți la proteste: „Nu aș da mâna cu ei”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/gigi-becali-grecia-romania.jpg)
Deputatul AUR George Becali i-a criticat, marți, pe deputații AUR care au participat la protestul desfășurat duminică în Centrul Vechi al Capitalei. El a afirmat că nu ar da nici mâna cu aceștia și nici nu i-ar mai considera parlamentari.
Întrebat în legătură cu prezența la protest a unor parlamentari ai AUR, după ce BEC a interzis candidatura lui Călin Georgescu, și dacă va propune sancționarea lor în partid, Gigi Becali a spus: ”Eu nu pot să cer sancționarea lor, eu sunt Becali, dar nu am putere în partid”.
”Eu, dacă îi cunosc, să nu se supere, nu aș da nici mâna cu ei, nici nu i-aș mai băga în seamă și nici nu i-aș mai considera ca fiind parlamentari în Parlamentul României. Cum să faci așa ceva? Nu vreau să vorbesc mai mult pentru că mi-a fost jenă când am văzut: sunt deputat în Parlamentul României, sunt cutare, își spunea și numele, că tu, dacă ești deputat în Parlamentul României, stai în Parlamentul României și respectă tu prima dată legea. Și chiar o chestiune nedreaptă dacă este, trebuie să o respecți, că așa a hotărât judecătorul”, a adăugat Becali.
El a susținut că parlamentarii trebuie să respecte mai întâi legea, nu să arunce cu ”petarde”.
”Eu am făcut pușcărie și am ieșit din pușcărie și ce să fac acum? Să mă iau la bătaie cu judecătorii? Am respectat hotărârea și cu asta basta. Dacă ești parlamentar, respectă tu întâi legea, nu te duce să faci, să arunci cu petarde. Asta este părerea mea, e problema lor, probabil se va supăra pe mine și partidul, dar asta este părerea mea. Dacă vrei să fii deputat, fii deputat”, a afirmat George Becali.
Cinci deputați AUR au fost citați, marți, la Parchetul General, a anunțat liderul formațiunii, George Simion, care a denunțat acțiunea Parchetului ca fiind o ”nouă demonstrație de abuz și intimidare politică”.
Potrivit unor surse judiciare, deputații au fost chemați pentru a da explicații în legătură cu implicarea lor în violențele împotriva jandarmilor în timpul protestului desfășurat duminică în Centrul Vechi al Capitalei.
Printre cei chemați la Parchet se află deputații Răzvan Biro, Mihai Bogdan Negoescu, Tiberiu Claudiu Bârsan și Daniel Cătălin Ciornei.
De altfel, deputații Claudiu Bârstan și Daniel Ciornei au participat duminică seară la protestul organizat lângă sediul Biroului Electoral Central, ei postând înregistrări de la fața locului.