Giurgiu: tânăr arestat preventiv după ce a înjunghiat două persoane

Publicat: 18 aug. 2021, 19:40, de Corina Matei, în Orașul meu , ? cititori
Giurgiu: tânăr arestat preventiv după ce a înjunghiat două persoane
Cutit

Un tânăr de 21 ani din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și lovire sau alte violențe, fiind bănuit că ar fi rănit două persoane în cadrul unui conflict.

Polițiștii giurgiuveni anunță că în seara de Sfânta Maria, în jurul orei 22, Poliția orașului Bolintin-Vale era sesizată de către o femeie din aceeași localitate, cu privire la faptul că pe strada Agricultori are loc un conflict între mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au aplanat conflictul, constatând faptul că, urmare a evenimentului produs, a rezultat rănirea a două persoane, respectiv un bărbat de 47 de ani din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu, care a fost înjunghiat în zona toracică și transportat la spital cu ambulanța pentru acordarea de îngrijiri medicale, alături de o femeie de 30 ani din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate a fost identificat agresorul – un tânăr de 21 de ani, din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu – care, pe timpul desfășurării incidentului, ar fi rănit cele două persoane.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală și lovire sau alte violențe.

La data de 17 august a.c., tânărul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, la data de 18 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți a dispus față de acesta arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile – mai precizează IJP Giurgiu.