Google Doodle: Cine este scriitorul român celebrat la 113 ani de la nașterea sa?

Publicat: 18 oct. 2020, 16:04, de Ziarul Puterea, în Cultură , ? cititori

Mihail Sebastian I(osif Hechter în acte) s-a născut pe 18 octombrie 1907, la Brăila, și a decedat pe 29 mai 1945, în București. Google marchează împlinirea celor 113 ani de la nașterea scriitorului român printr-un ”doodle”, imaginea postată în deschiderea paginii motorului de căutare.

Scriitor și dramaturg, Mihail Sebastian este îndeobște cunoscut pentru piesele de teatru Steaua fără nume și Jocul de-a vacanță, dar bibliografia sa este mult mai bogată. Detaliile mai puțin cunoscute despre acesta țin de originile sale evreiești, motiv pentru care a fost persecutat de regimul comunist. De altfel, aidoma altor personalități cu origini evreiești din vremea aceea, omul de litere și-a ales un nume românesc, pentru a-și semna operele: romane, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

Nu mai puțin important este faptul că Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu, dar, pentru că a alunecat înspre extremismul de dreapta, specific de altfel generației sale, s-a îndepărtat de maestrul și de foștii săi prieteni. Din această perioadă datează Jurnalul pe care l-a ținut, nepublicat însă în timpul vieții sale.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când Jurnalul a fost tipărit pentru prima dată. Lucrarea a iscat o mulțime de controverse la vremea apariției, întrucât a oferit un alt unghi de vedere asupra imagine elitei intelectuale interbelice din România.

Jocul de-a vacanța este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa Ultima oră s-a jucat după moartea lui, la Teatrul Național din București(TNB), în regia lui Zaharia Stancu. Moare în plină tinerețe creatoare, lovit de un camion în 1945.

Din bibliografia sa: Orașul cu salcâmi (1935) (roman al adolescenței), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi. Iar în Romanul De două mii de ani (1934) a scris despre ce înseamnă să fii evreu în România.