Google România: 1.000 de burse femeilor care doresc să se certifice în domeniul IT

CONAF a încheiat un parteneriat cu Google România pentru educaţie digitală dedicată antreprenoarelor, după cum a anunţat preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, la cea de-a treia ediţie a Galei Women In Economy.

„În 2020 marcam un alt parteneriat. În 2019 marcam primul parteneriat esenţial alături de Federaţia de Petrol şi Gaze şi Franck Neel este alături de noi. Astăzi, marcăm o nouă premieră alături de Google România şi vă promit că şi la anul vom marca o nouă premieră”, a spus Cristina Chiriac.

Ea a menţionat că 2020 şi 2021 pentru CONAF au reprezentat o prioritate în ceea ce înseamnă educaţia digitală.

Consultanţă 1 la 1 gratuită pentru orice antreprenoare

Unul dintre obiectivele noastre la Google este să ajutăm România să se dezvolte şi în special în această perioadă să contribuim la accelerarea revenirii economice. Şi credem că acest lucru este posibil prin două moduri. Unu, prin susţinerea antreprenoriatului şi doi, prin digital. Tocmai de aceea cele două proiecte pe care le anunţăm împreună sunt legate de aceste lucruri. În primul rând, anunţăm un parteneriat oficial între Google pentru IMM-uri şi CONAF pentru educaţie digitală pentru antreprenoare.

Ce înseamnă acest lucru mai specific? Înseamnă consultanţă 1 la 1 gratuită pentru orice antreprenoare doreşte să înveţe cum să folosească instrumentele digitale pentru a-şi creşte afacerea. De asemenea, workshopuri şi cursuri pe care le pregătim împreună cu asociaţia CONAF pentru membrii acesteia. Sperăm să le găsiţi utile, să vă ajute să creşteţi afacerea şi mai departe şi să profitaţi din plin de toate oportunităţile pe care acest mediu digital le oferă„, a menţionat Dan Oros, şef Marketing la Google România.

Oros a adăugat că urmează să fie acordate 1.000 de burse femeilor care doresc să se certifice în domeniul IT.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...