Grecia relaxeză restricțiile anti-pandemie

Publicat: 28 ian. 2022, 18:44, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Grecia relaxeză restricțiile anti-pandemie

Grecia ridică unele restricții anti-pandemie și va permite din nou muzica în restaurante și baruri. De asemenea, orarul de funcționare al localurilor va fi prelungit.

Decizia de a se relaxa restricțiile a fost luată datorită faptului că infecțiile cu coronavirus și presiunea asupra spitalelor scad, au declarat autoritățile joi, potrivit Reuters.

Autoritățile elene au decis luna trecută ca barurile, cluburile de noapte și restaurantele să închidă la miezul nopții.

Totodată, acestea nu mai aveau voie să primească clienți peste capacitatea prevăzută și nici să difuzeze muzică. Aceste decizii au fost luate din cauza numărului mare de infectări cu varianta Omicron din timpul sărbătorilor de iarnă.

„Am decis să reducem restricțiile, ținând cont de cursul pandemiei și de numărul de infectări în scădere din ultimele săptămâni”, a declarat ministrul Sănătății Thanos Plevris într-o declarație televizată.

El a spus că, în ciuda presiunii continue asupra sistemului de sănătate, autoritățile au decis să revină asupra măsurilor. Potrivit ministrului, s-a ținut cont și de durata mai scurtă a bolii, și de simptomele mai ușoare în cazul variantei Omicron în comparație cu Delta.

Vor rămâne însă în vigoare restricțiile de capacitate pentru evenimentele sportive, în timp ce masca sanitară este obligatorie în continuare în supermarketuri și în mijloacele de transport.

Grecia a raportat joi 19.712 de cazuri noi. Infecțiile s-au diminuat, de la un record de aproximativ 50.000 de la începutul lunii ianuarie.

Un total de 23.083 de decese legate de COVID-19 au fost raportate din februarie 2020 și 1.867.935 de cazuri dintr-o populație de 11 milioane de oameni.