Grevă în primării: ultimul scâncet al unui sistem local aflat între reformă și ruină

Miercuri, timp de două ore, România rurală va amuți. Sau, mai corect spus, se va ridica puțin de pe scaunul încăpățânării și va intra într-o grevă de avertisment. De la ora 11:00 la 13:00, zeci de mii de angajați din primăriile comunelor și orașelor vor înceta activitatea, în semn de protest față de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.

O bătălie istorică pentru burtă, teritoriu și supraviețuire instituțională

Miza? O criză care mocnește de ani de zile, dar care azi, 21 iulie 2025, a ajuns la punctul de fierbere: reforma aparatului administrativ local – între tăieri, redimensionări și o furie sindicală tot mai vocală.

Dar ce se întâmplă, de fapt? E o luptă pentru supraviețuire, pentru niște salarii decente și funcții vitale în comune sau e, dimpotrivă, o reacție dureroasă, dar necesară, la metastaza birocratică care a sufocat România vreme de decenii?

Geneza crizei: cum a devenit reforma o urgență absolută

Programul de reformă inițiat de premierul Ilie Bolojan este simplu în esență și dur în execuție: fiecare localitate va avea un număr maxim de angajați în funcție de populație. Punct. Pentru Consiliile Județene, criteriile vor fi mai complexe, ținând cont și de sarcini administrative suplimentare.

De ce această măsură acum? Pentru că sistemul public românesc, în special la nivel local, a devenit o mașină de tocat bani, de angajat rude, pile și nepoți, de creat funcții fictive și de inventat atribuții pentru care nu există nici nevoie reală, nici rezultate concrete. În multe cazuri, primăriile din comune de 1.000 de suflete au ajuns să aibă peste 30 de angajați, unii dintre ei ocupând birouri de „urbanism” unde nu se construiește nimic și birouri de „resurse umane” pentru trei paznici și o secretară.

În paralel, comunele sărace, izolate, cu populație în scădere dramatică și fără industrie, au ajuns să trăiască exclusiv din transferuri guvernamentale. Veniturile proprii nu acoperă nici măcar hârtia igienică din baie, dar salariile curg lunar – unele consistente – într-un tablou absurd în care satul se stinge, iar primăria înflorește.

Sindicatele contraatacă: „Pachet de distrugere” și disperare rurală

Președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor, Dan Cârlan, vorbește despre „colapsul iminent” al administrației locale. Potrivit lui, în cele peste 2.700 de comune din țară există un total de aproape 28.000 de funcționari publici – o medie de 9 per comună. Și da, sunt comune unde activitatea nu poate funcționa cu mai puțin de 7-8 oameni, dacă vrei să înregistrezi decese, să gestionezi taxe, să dai certificate sau să te ocupi de urbanism și protecție socială.

Colapsul iminent?

Dar problema este că, alături de aceste funcții-cheie, au apărut și o sumedenie de posturi cu titluri pompoase, dar contribuție nulă. Nu e o legendă că în anumite primării există directori de dezvoltare rurală în sate fără canalizare sau consilieri pe „digitalizare” în comune fără internet.

Sindicatele recunosc existența acestor cazuri, dar le consideră excepții. În schimb, acuză Guvernul că face din reformă o răzbunare pe verticală, o „igienizare” forțată care va lăsa comunele fără oameni calificați, fără capacitate administrativă, fără personal minim pentru proiecte europene.

Un stat local epuizat, dar cu apetit politic uriaș

Criza actuală nu e doar despre organigrame și grile salariale. Este despre o Românie care și-a transformat administrația locală într-un rezervor politic: rețelele de primari, viceprimari, consilieri, rude angajate în instituții publice și șefi de deconcentrate au devenit parte din sistemul de putere. Ei decid alegerile. Ei aduc voturi. Ei controlează contractele cu asfaltatori, firme de catering pentru școli, lucrări de canalizare, pază și iluminat.

În această ecuație, reforma lui Bolojan este o bombă cu fragmentare. Lovește în nucleul de influență pe care partidele l-au cultivat timp de decenii: primăriile mici. Acolo unde totul se știe, totul se negociază la cârciumă și totul se transmite din tată-n fiu.

Ce vrea Guvernul și ce nu înțeleg sindicaliștii

Guvernul Ilie Bolojan nu este, până acum, foarte generos în comunicare, dar are o miză clară: să reducă din cheltuielile statului și să facă ordine într-un sistem administrativ scăpat de sub control. În esență, se cere o redimensionare a aparatului bugetar – nu pentru a-l distruge, ci pentru a-l face sustenabil.

Dar guvernul greșește când tratează problema doar matematic: cifrele nu reflectă realitățile din teren. Unele comune chiar au nevoie de personal pentru a derula proiecte europene sau pentru a funcționa minim decent. Problema este că aceste excepții nu se pot justifica într-un sistem în care celelalte 90% sunt inflamate de clientelism și impostură.

De ce, de ce, de ce…

De ce nu s-a făcut o analiză structurală reală, pe tipologii de comune, pe capacitate administrativă, pe performanță în atragerea de fonduri sau pe digitalizare reală? De ce tăiem „după număr de locuitori” fără să vedem și capacitatea de adaptare a fiecărei primării?

Grevă generală și coliziune instituțională

Pe 30 iulie, urmează greva generală. Dacă Guvernul nu va negocia până atunci un plan de tranziție, România riscă să intre într-o spirală periculoasă: pe de o parte, proteste ale unui aparat local epuizat, dar bine conectat politic, pe de altă parte, presiunea opiniei publice, care cere „tăierea pensiilor speciale și a pilelor de la stat”.

În mijlocul acestui conflict se află omul simplu, cetățeanul din comună, care nu are acces la documente pentru subvenții, nu-și poate scoate un certificat, nu știe cui să se adreseze și care, în mod ironic, va suferi cel mai mult de pe urma unei reforme făcute prost sau a unei greve menținută prea mult.

Activități care vor înceta timp de două ore

Greva de avertisment va lovi năprasnic în activitățile zilnice fundamentale din primăriile patriei. Se va opri, pentru două ore, venerabilul ritual al scărpinatului strategic după ureche în ședințele de dimineață. Se va întrerupe, brusc, procesul meticulos de numărat câți viceprimari are comuna vecină și dacă nu cumva mai putem inventa și noi unul, din dragoste pentru familie.

În pauză intră și exercițiul intelectual al completării fișei de post cu activități fictive, cum ar fi „monitorizarea fluxului de aer în arhivă” sau „gestionarea tensiunii din firul de imprimantă”. Nu va mai avea loc, cel puțin pentru 120 de minute, pasionanta dezbatere dacă să se cumpere toner original sau să se mai scoată un rând cu cel vechi, chiar dacă paginile ies mov.

Vom suferi profund!

Se suspendă temporar și apreciata activitate de gâdilat discret colega de la compartimentul juridic – pentru că, nu-i așa, trebuie menținut spiritul de echipă –, precum și celebrul moment de maximă concentrare numit „stăm cu nasul în laptop până trece ora 16:00”. Nu va mai fi timp nici pentru calculul încrucișat al zilelor libere rămase, nici pentru parcurgerea a trei seriale turcești în paralel, cu sonorul dat încet, ca să nu deranjeze contribuabilul care plătește tot acest spectacol.

Un adevărat șoc instituțional: vreme de două ore, administrația locală nu va mai clipi. Iar asta, în sine, e o formă de protest mai profundă decât toate revendicările la un loc.

Reforma este inevitabilă, dar prost gestionată poate deveni contraproductivă

Guvernul are dreptate să ceară restructurare. Sindicatele au dreptate să ceară protecție pentru posturile esențiale. Ce lipsește este mijlocul – acel spațiu al rațiunii în care nu se mai joacă populism, ci se analizează rece, profesionist și în interes public.

Dacă-i întrebi, toți greviștii vor reformă. Dar nu la ei în curte.

România are nevoie de o administrație locală funcțională, dar nu coruptă. De oameni plătiți bine, dar care chiar muncesc. De servicii publice eficiente, nu de scenete cu funcționari plictisiți la ghișeu. Dacă această reformă va rata aceste ținte și se va transforma doar într-o tăiere contabilă, atunci ea va eșua lamentabil. Și vom ajunge, din nou, să punem „opt funcții esențiale” pe umerii a trei oameni, într-un sat fără școală și fără viitor.