Greve, întârzieri, cozi: „Lista” zborurilor afectate, dacă vă pregătiți să călătoriți cu avionul

În săptămânile care urmează sunt proteste ale angajaților EasyJet, Ryanair sau British Airways. Anulările, întârzierile și cozile care durează ore întregi au deja un impact inevitabil asupra călătoriilor de vară în Europa. 

La Ryanair vor fi în perioada următoare mai multe greve declanșate de însoțitorii de bord nemulțumiți de condițiile de muncă. Au fost deja afectate zborurile Ryanair din Spania și durează până pe 26 iunie și apoi perioada 30 iunie-2 iulie, din Portugalia și Belgia în perioada 24-26 iunie, din Franța în perioada 25-26 iunie, potrivit Euronews.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Spania.

Nemulțumit de salarii, personalul de cabină al EasyJet va intra în grevă timp de 9 zile în luna iulie, între 1-3, 15-17 și 29-31 iulie, chiar în momentul în care începe sezonul vacanțelor de vară.

Personalul de la sol și de cabină al British Airways a votat săptămâna trecută că va susține o acțiune sindicală din cauza salariilor mici.

Probleme nu sunt doar din cauza grevelor

Aeroportul Schiphol din Amsterdam și Gatwick din Londra, al doilea ca mărime din Marea Britanie, vor limita numărul de zboruri zilnice în iulie și august din cauza numărului personalului redus.

Doar în Marea Britanie ar urma să fie anulate 4.000 de zboruri.

Și Lufthansa a anulat aproape 1.000 de zboruri programate în iulie din cauza personalului insuficient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Cine este preotul mare mason, cu o avere uriașă, care conduce...

Prezența preoților, în special a celor cu funcții mari în Biserica Ortodoxă Română, în rândurile masoneriei este arhicunoscută, dar Patriarhia Română a negat că...