Grindeanu: „Indiferent de guvern, România nu a fost în stare să cheltuie banii europeni”. Există și o veste bună

Publicat: 11 ian. 2022, 12:32, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Grindeanu: „Indiferent de guvern, România nu a fost în stare să cheltuie banii europeni”. Există și o veste bună

Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, se arată nemulțumit de faptul că niciun guvern nu a reușit să consume fondurile puse la dipoziție de Uniunea Europeană. Perspectiva este destul de bună pe Programul Operațional Structura Mare (POIM), unde există supracontractare.

România, indiferent de guvern – ca să fiu clar, să nu fiu interpretat – nu a fost în stare să cheltuie banii europeni pe care i-a primit”, a declarat Grindeanu, marţi, la Călăraşi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Una dintre explicații ține de faptul că multe proiecte au fost împărţite în mai multe faze, întinzându-se pe mai multe exerciţii financiare. Din această cauză, sunt încă în implementare, deşi, după proiectele iniţiale, ar fi trebuit finalizate. 

Pe fiecare proiect european trebuie să asigurăm cofinanţare din bugetul de stat, aşa cum ştiţi. Mare parte din banii din bugetul de stat merg, cum s-a creionat bugetul Ministerului Transporturilor, a mers pe cofinanţare pe aceste proiecte prinse în programele operaţionale din perioada respectivă. Din păcate, ritmul nu a fost cel impus de către Comisie, foarte multe proiecte s-au fazat, au trecut de pe un program operaţional pe altul. Un lucru bun este în schimb următorul: că pe POIM, adică cel care se termină, avem supracontractare, adică ne ducem undeva spre 200%. Până în 2023 Ministerul Transporturilor va cheltui şi chiar va fi situaţia să ia din alte părţi, dacă e posibil”, a mai declarat Grideanu.