Grindină, vârtejuri, vânt la o sărbătoare din Volpiano

Localitatea italiană Volpiano din zona Torino era, acum două seri, în sărbătoare. Una de mai multe zile închinată sfântului patron al localității. Așa că, la spectacolele organizate de primărie, dar și la tonetele, mesele, foișoarele ori standurile cu de toate, era lume multă.

Câteva sute de oameni. Care se simțeau bine și se bucurau de sărbătoare. Din senin, s-au dezlănțuit rafalele de vânt, a început ploaia cu grindină, apoi, imediat, furtuna urmată de vârtejuri. Toate n-au durat decât câteva minute. Dar, suficient ca să devasteze locul. Au căzut copaci, au fost lovite mașini și tonete, au fost rănite mai multe persoane.

De teama grindinei și a furtunii, unii oameni au încercat să fugă spre adăposturi și să se salveze, iar alții s-au străduit să salveze câte ceva din bunurile proprii. S-a declanșat un haos general, pe lângă cel produs de natură. A fost nevoie de intervenția echipajelor medicale de la ambulanță, dar și de cea a medicilor din spitale, unde au fost transportați răniții mai grav.

De asemenea, Protecția Civilă, Detașamentul de Pompieri, Poliția Municipală și Carabinieri, au lucrat continuu pentru restabilirea siguranței și a circulației în localitate. Încă nu s-a încheiat bilanțul total al daunelor. Primăria, împreună cu alte foruri competente, a decis ca sărbătoarea, în ciuda tuturor pagubelor și stricăciunilor, să se reia astăzi, pentru a arăta locuitorilor din Volpiano că există unire între oameni, dar și încredere și solidaritate.

„Tornada amestecată cu grindină a lovit Volpiano cu o violență fără precedent. Nu știu să fi mai fost așa ceva, cu atâtea pagube pe întreg teritoriul localității”, spus primarul orașului, Giovanni Panichelli. De asemenea, el a mulțumit tuturor pentru implicarea și eforturile depuse de a reface totul în localitate.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...