Gușă: UE ne-a tras-o și cu Delta Dunării și cu cerealele așa-zis ucrainene, așa cum bănuiam! Mișcările ROEXIT se vor amplifica și vor domina campania din 2024

Publicat: 27 apr. 2023, 10:05, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Gușă: UE ne-a tras-o și cu Delta Dunării și cu cerealele așa-zis ucrainene, așa cum bănuiam! Mișcările ROEXIT se vor amplifica și vor domina campania din 2024

Jurnalistul Cozmin Gușă a prezentat pe îndelete cum Uniunea Europeană a favorizat Ucraina, atât în cazul cerealelor despre care se spunea că doar vor tranzita România, dar și situația canalului Bîstroe.

„Știți doar de la Gold FM, de la Solid News și de la mine cât de mare este gogorița cu cerealele așa-zis ucrainene; de fapt vorbim despre cereale care sunt cultivate în Ucraina pe un pământ care aparține marilor companii americane de cereale, trei dintre ele, mai precis, ocupând aproape jumătate din suprafața agricolă a Ucrainei pe care au cumpărat-o, 17,5 milioane de hectare. Și atunci s-a pus, în baza acestor interese economice, pe care vi le-am și calculat ca valorând multe sute de miliarde de dolari sau de euro, pe durata a 2-3 ani de zile, cât se prevede că va ține acest război, deci făcându-se acest proiect, am fost mințiți că trebuie să plece aceste cereale în țările sărace din Africa, din alte părți, din Asia, dar, de fapt, aceste companii americane au vândut grâul ucrainean, care le aparține lor, în Europa. Iar pentru asta au avut nevoie de acordul cu Putin, unde și Putin și Erdogan ne-au mințit că e vorba de țările lumii a treia, dar de fapt aveau interesul ca să poată să plece și grâul rusesc și alte compensații pentru partea turcească, până când, din pricina războiului, treburile s-au stricat și atunci Uniunea Europeană, presată de către marii afaceriști americani, a luat decizia să sape Canalul Bâstroe și zona Chilia, cu prețul distrugerii Deltei și cu, dacă vreți, acceptul clar nu doar a lui „ăla micul cu trabucul”, Bogdan Aurescu, ci și al lui Klaus Iohannis, din nefericire.

Un alt lucru care ne-a deranjat și v-a deranjat, prieteni, este legat de treburile ivite pe piața aceasta a influențelor foarte, foarte, foarte greu de dovedit, că te și gândești ce să spui și noi ne-am tot gândit ce să spunem, ca să nu fii taxat că răspândești fake news. Adică nu puteam să dovedim faptul că în mod direct Uniunea Europeană ar fi implicată în forțarea României de a-și distruge piața internă de cereale și producătorii, respectiv de a-și distruge și Delta Dunării, și tot făceam analize, și prezentam date indirecte, și iar le reluam, pentru că nu exista dovadă. E, ce credeți? Atât de cinici sunt europenii, încât într-un interviu la Radio France Internationale, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru domeniile Agricultură și Comerț a recunoscut aceste lucruri, a recunoscut că, mă rog, cu siguranță cu acordul lor, a fost săpată zona de navigație din vecinătatea Deltei Dunării, cu pericolul distrugerii Deltei Dunării, pentru ca să fie soluție pentru cerealele ucrainene. Dar încă tot nu ne spun că cerealele alea nu sunt ucrainene și că sunt ale americanilor.

Iar legat de fermierii români, într-un interviu tradus de către Inpolitics.ro, mai aflăm că nu vor mai primi despăgubiri de la Uniunea Europeană, de la Comisia Europeană, agricultorii din țările afectate, dar mai ales România, ci chiar noi, ăștia păgubiții, statul român va trebui, dacă ăștia pun 10 milioane, noi să punem 20, adică cu 200%. Practic ni se bagă mâna în buzunar de două ori, spunându-se că nu mai sunt bani la Bruxelles. Adică, tradus, Uniunea Europeană a fost complicele companiilor americane care și-au făcut profitul în toată Europa, fermierii, o parte din fermierii din șase țări ale Uniunii Europene, printre care și România, deci pagubă mare, dar ei și-au încasat toate sumele, și acum nu vom mai fi despăgubiți, pentru că restul țărilor bogate, care nu sunt afectate, în afara acestora 6, nu vor să contribuie. Nici Franța nu vrea să contribuie, nici Germania nu vrea să contribuie, nici Italia nu vrea să contribuie. Deci să plătească proștii din fostele țări comuniste, pentru că despre asta este vorba, România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia.

Prin prisma acestui lucru spun că va crește foarte mult antipatia pentru UE în România, oricum este un bazin strașnic pentru ROexit, și s-a văzut; sunt mulți suveraniști în România care vor înțelege suveranismul prin ieșirea din Uniune, și că acest curent ROexit nu va putea fi ținut în frâu și va domina campania electorală din 2024.

Nu este exclus să vedeți aripi în partidele vechi, de tip PSD sau PNL, care vor acționa în spiritul ROexit, pentru că dacă nu vor face așa ceva PSD sau PNL, spre exemplu, vor lăsa toată această plajă uriașă pe care eu, dacă vreți, o măsor la peste 50% până la finalul acestui an, de oameni care vor vrea ieșirea din Uniunea Europeană, deci vor lăsa toată această piață politică la dispoziția partidelor suveraniste, în special a AUR-ului, ceea ce nici PSD, nici PNL nu pot să-și permită. Deci refrenul preferat din 2023 și 2024 va fi cel legat de înșelătoria pe care ne-a tras-o Uniunea Europeană. Și când mă gândesc la momentul intrării în Uniune, în 2006 am făcut o campanie exact pe tema asta, am cheltuit din buzunar vreo 50 de mii de dolari atunci, dar asta e, n-aveam subvenție de la stat pentru asta, ca să le spun tuturor românilor „în Europa, dar nu așa!” și distrugerea agriculturii era printre punctele pe care le-am prevăzut acum mai bine de 17 ani. Într-adevăr, la agricultură m-am gândit, la piață m-am gândit, dar la faptul că ne vor distruge Delta nu m-a dus capul că se va întâmpla atunci”, a spus Cozmin Gușă în emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM.