Guvernanții anunță că au găsit „o soluţie pentru Elcen”

Doi membri ai Guvernului Orban au anunțat că au identificat varianta prin care ar putea scoate Electrocentrale Bucureşti (Elcen) din insolvență. Ambii au fost însă extrem de zgârciți cu detaliile.

Joi, la prânz, ministrul Finanțelor a spus că pe acest subiect s-a discutat cu mai mulți factori implicați.

„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, am discutat şi cu cei de la Elcen, Administraţia Fiscală, despre situaţia datoriilor şi să găsim o soluţie pentru Elcen. Am găsit o soluţie pentru a scoate Elcen din insolvenţă. Vom prezenta detaliile în perioada următoare”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă.

Ceva mai generos în detalii a fost ministrul Economiei, Virgil Popescu. Miercuri, și acesta a anunţat că a fost găsită soluţia pentru a scoate din insolvenţă Electrocentrale Bucureşti (Elcen), astfel încât producătorul de energie să poată accesa fonduri pentru modernizare.

„Ieri am avut o discuţie cu administratorul special al Elcen şi vreau să vă anunţ că Elcen va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia. Se fac deja, împreună cu ANAF, pe Ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi în cel mai scurt timp Elcen să iasă din insolvenţă”, a anunţat ministrul Popescu.

Compania a intrat în insolvență, la cerere, în urmă cu patru ani.

„Admite cererea debitorului Electrocentrale Bucureşti S.A. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului Electrocentrale Bucureşti S.A.”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti din octombrie 2016.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...

Află care este schimbarea Revolut pentru românii din Anglia!

Revolut, îndrăgita platformă de servicii financiare, a introdus o actualizare importantă destinată românilor rezidenți în Regatul Unit. Astfel, de la 28 martie 2024, aceștia vor...