Guvernul a aprobat prima reformă din PNRR pentru sectorul de apă şi apă uzată

Publicat: 30 dec. 2021, 19:21, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ
Guvernul a aprobat prima reformă din PNRR pentru sectorul de apă şi apă uzată

Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, actul normativ reprezentând prima reformă stabilită în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sectorul de apă şi apă uzată.

OUG pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006 a fost aprobată la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

„România are la dispoziţie în anii următori, prin PNRR, 968 milioane euro pentru managementul sustenabil al sectorului de apă şi apă uzată şi pentru accelerarea accesului populaţiei la servicii de calitate conform directivelor europene. Accesarea acestor sume importante depindea însă de îndeplinirea unei condiţionalităţi până la sfârşitul acestui an, prin care ţara noastră trebuia să îşi consolideze cadrul de reglementare în acest sector. Mă bucur să anunţ că, prin adoptarea OUG de astăzi, condiţionalitatea asumată de România este îndeplinită. Noile modificări legislative vizează reducerea, până la eliminare, a poluării cu ape uzate menajere şi se referă la asigurarea sustenabilităţii financiare a infrastructurii de apă şi canalizare, precum şi la creşterea gradului de racordare la sistemele publice de alimentare cu apă şi canalizare existente. În plus, am avut în vedere reglementarea sistemelor individuale adecvate şi stabilirea condiţiilor de descărcare a apelor uzate din acestea în resursele de apă, acolo unde, din motive justificate, nu se pot realiza sisteme de canalizare publice”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, conform news.ro.

Principalele modificări propuse prin OUG se referă la:

– Autorizarea expresă a A.N.R.S.C. de a reglementa economic serviciile de apă şi de canalizare;

– Obligaţia operatorilor de apă de stabilire a strategiilor tarifare pe baza unor planuri de realizare a serviciului public în condiţii de eficienţă, pe o perioada de 5 ani;

– Obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice care nu evacuează apă uzată la reţeaua publică de canalizare;

– Obligaţia utilizatorilor de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente, dacă nu deţin un sistem individual de colectare şi epurare corespunzător;

– Caracterul excepţional al sistemelor individuale adecvate, în sensul că ar trebui să se utilizeze aceste sisteme în situaţiile în care sistemele centralizate nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic şi economic;

– Interzicerea evacuării directe în mediu a apelor uzate netratate din sistemele individuale adecvate;

– Obligativitatea elaborării, prin act normativ, a criteriilor pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate.