Guvernul le achită restanțele, minerii continuă protestele. Renunță totuși la greva foamei

Situația angajaților de la minele de uraniu din județul Suceava este departe de a fi rezolvată, deși guvernul a alocat peste 4 milioane de lei pentru a li se achita contravaloarea suplimentului alimentar antidot, restantă de un an. Salariații sunt nemulțumiți că se dorește închiderea exploatațiilor.

Cei 130 de mineri care au intrat joi în greva foamei au renunțat la acest gest după ce a fost adoptată o Hotărâre de Guvern ce le acoperă integral restanțele.

„Ajutoarele de urgență se acordă pentru acoperirea creanțelor reprezentând contravaloarea alimentației de protecție prevăzută de contractul colectiv de muncă pentru o parte din angajații Companiei Naționale a Uraniului – S.A. București”, consemnează documentul publicat vineri în Monitorul Oficial.

Suma de 4 milioane de lei ar urma să acopere suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi, care nu mai fusese plătit de un an de zile.

Acesta este motivul pentru care joi dimineață 130 de ortaci au decis să nu mai coboare în galerii și să declare greva foamei.

Deși nu mai au în prezent de ce să-și facă probleme din cauza restanțelor, minerii anunță că nu vor sista protestul. Acum sunt nemulțumiți că li s-a cerut să intre în concediu de odihnă, în următoarele două săptămâni. În opinia lor dispoziția are legătură cu începerea procedurilor de închidere a exploatărilor de la Crucea și Botușana.

De altfel, ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunța la începutul săptămânii că mina de uraniu de la Crucea va fi închisă, pentru că este epuizată, dar minerii de acolo nu vor rămâne fără loc de muncă.

„În procedura de închidere de mină, pentru a putea pune mina în siguranţă, o să avem nevoie de forţă de muncă, o să avem nevoie de acei mineri. Procedura de închidere durează, conform normativelor, minimum 100-200 de ani. Este o procedură care va avea nevoie de forţă de muncă, foarte multă în prima parte, după care uşor, uşor regresiv. Deci nu se pune problema că minerii nu au ce să facă acolo”, a spus Popescu.

Acesta a mai anunțat că va fi nevoie de forţă de muncă şi pentru mina Tulgheş-Grinţieş, de la graniţa dintre judeţele Neamţ și Suceva.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Ce știe și ascunde Nicușor Dan: peste 10 mii de bucureșteni...

Mușamalizare criminală: listele cu situația reală a clădirilor cu risc major în caz de cutremur ținute secrete de Primăria Capitalei.  Peste 100 de clădiri...