Guvernul, românii și austeritatea

De ceva timp, prin presa și media românească se vorbește și se scrie mult despre așa-zisa “ordonanță a austerității”. Ca în cazul multor altor subiecte, în România toată lumea vorbește mult, despre orice. Tipic pentru noi, românii … ne pricepem la tot și la toate, dar mai puțin la ceea ce ar trebui să facem fiecare dintre noi.

Această problemă este una tipic românească, specifică perioadei de după ’89, cauzată fiind, cu premeditare, de către politicienii de carton care și-au dorit un electorat sărac și needucat (pregătire profesională) … pentru a putea fi manipulat.

O altă explicație a acestei abordări distructive față de propriul popor este și aceea că politicienii doresc să-și ascundă lipsa de educație și pregătire profesională prin eliminarea concurentei și pentru a șterge orice idee/discuție despre principiul meritocrației! Și, din păcate, azi suntem conduși, mai mult ca oricând, de astfel de politicieni …

Desigur, nu trebuie să generalizăm, dar nici nu trebuie să ne supere adevărul! Gradul de cultură/educație financiară în rândul populației (mult mai ridicat decât al politicienilor de azi!), nu este la nivelul la care se poate înțelege și face diferența dintre adevăr și manipulare, dintre experiență și prostie sau dintre specialiști și analfabeți, atunci când se discută în spațiul public subiecte din zona economico-financiar-fiscală și nu numai.

Astfel, avem și explicația pentru care, discuțiile despre ceea ce ne așteaptă ca țară, din punct de vedere economic și social, sunt dificile și foarte rar regăsite în spațiul public (pentru că aceste discuții nu aduc “ratingul” dorit de instituțiile de media!).

Mai mult, din puținele astfel de discuții/dezbateri vor ieși “învingători”, chiar și fără argumente, cei care țipă mai mult și mai tare și cei care vin cu propuneri populiste cel puțin, sau chiar imposibil de aplicat (eliminări de taxe și impozite fără o logică economică, creșteri substanțiale de venituri fără acoperire bugetară sau chiar “lapte și miere” … dar fără vaci și fără albine).

Un exemplu destul de bun în sensul celor spuse este chiar această “ordonanță a austerității”. A cui austeritate? Faptul că guvernul dorește să ne arate grija sa față de banii contribuabililor nu are niciun efect negativ asupra cetățenilor români, chiar din contră! Partea proastă, ca de obicei, este că guvernul doar “pozează” într-un executiv grijuliu față de banul public, inventând și aplicând un set de măsuri, supraestimate ca impact bugetar și, implicit, fără niciun efect pozitiv notabil asupra bugetului de stat.

Și chiar dacă ar fi fost “pe bune” o “ordonanță a austerității”, adică cu reduceri substanțiale (a numărului de funcționari publici și/sau personal contractual, reduceri/eliminări de sporuri care mai de care mai “năstrușnice” sau chiar reduceri de activități birocratice printr-o digitalizare/informatizare pe măsură) … aceasta nu era austeritate pentru români, ci pentru sinecurile politice.

Mai mult, oare cum se reduc cheltuielile publice atunci când de la doi membri cu câte două Consilii de administrație se ajunge la patru membri în cele patru Consilii? Asta înseamnă tăieri de cheltuieli? Nu, înseamnă doar o extindere a numărului celor care trebuie să simtă “grija” partidului în perspectiva anului 2024, an plin de campanii electorale. Și mai înseamnă ceva! Fie că domnilor Ciucă și Ciolacu li se poate pune la îndoială chiar și gimnaziul (pe lângă celelalte forme de învățământ), fie că ei chiar înțeleg că nu există nicio reducere de cheltuieli bugetare, dar ne iau de … fraieri! Nu ar fi de mirare și nu ar fi pentru prima data! Dar chiar și așa … românii acceptă această “prosteală” guvernamentală …

Atunci când am făcut “taxa pe lăcomie”, în decembrie 2018, din dorința de a determina băncile să finanțeze economia României, aici unde fac cele mai mari profituri din Europa … românii nici nu au înțeles (sau nu au vrut să înțeleagă) și nici nu au susținut acest tip de măsuri! Aplicarea “taxei pe lăcomie”, pe activele financiar-bancare ale băncilor din România, avea rolul de a le “îndruma” pe acestea pentru a crește dobânda la depozitele bancare ale românilor și de a scădea dobânda la împrumuturile acordate agenților economici români! Dacă acest lucru se întâmpla … “taxa pe lăcomie” era zero!

Acum … românii regretă și își doresc acest tip de măsuri corecte față de ei, față de afacerile pe care se străduiesc să le mențină active, măsuri aplicabile în alte state membre ale UE. Din păcate, aceleași motive descrise anterior, cele pentru care și discuțiile despre viitorul economic și social al societății românești sunt unele “sterile”, fac ca ideile bune, soluțiile ideale și cu logică economică să fie “confiscate” de “suveraniștii” și/sau “naționaliștii” de serviciu.

Să sperăm că românii vor asculta vocile autorizate, vor înțelege logica și argumentele, vor accepta și vor susține expertiza și realizările profesionale, astfel încât populismul, dar și “chipul fals” vândut de politicieni prin intermediul presei aservite, să nu împieteze asupra șanselor viitorului acestei țări.