Guvernul Tomac deja se destramă. Adrian Papahagi anunță că se retrage și nu vrea să mai fie ministrul Culturii

Publicat: 11 iun. 2026, 16:32, de Andreea Pavaloiu, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul Tomac deja se destramă. Adrian Papahagi anunță că se retrage și nu vrea să mai fie ministrul Culturii

Eugen Tomac rămâne fără unul dintre miniștrii pe care miza pentru viitorul cabinet. Adrian Papahagi, profesorul propus pentru fotoliul de la Cultură, a anunțat joi că se retrage din cursă, înainte ca noul guvern să ajungă în fața Parlamentului.  Spune că nu vrea să fie prins la mijloc într-un conflict politic care îl depășește și pune retragerea pe seama incapacității partidelor de a construi o majoritate.

Papahagi spune că a acceptat doar din loialitate față de Tomac

Decizia vine după zile de tăcere în care numele lui Papahagi a circulat public, fără ca acesta să confirme ori să dezmintă rolul ce i se pregătea. Profesorul afirmă că a păstrat discreția intenționat, ca să nu tulbure negocierile pentru sprijinul parlamentar al noului executiv.

El precizează că a spus „da” propunerii nu din ambiție politică, ci din considerație pentru premierul desemnat. De asemenea, a explicat că a stat departe de politica activă de peste un deceniu și că nu intenționează să revină în jocul de partid.

La rugămintea premierul desemnat, Eugen Tomac, am acceptat în principiu să fac parte, ca ministru al culturii, dintr-un guvern tehnocrat”, a transmis Papahagi.

Motivul retragerii: partidele nu reușesc să dea o majoritate

Papahagi a explicat că a acceptat rolul deoarece a avut convingerea că sprijinul parlamentar fusese deja obținut în luna de consultări dintre președinte și formațiunile politice. Soluția guvernului tehnocrat, susține el, era cea oferită de șeful statului tocmai pentru că partidele s-au dovedit „incapabile să ofere o majoritate pentru un guvern politic”.

În acest context, profesorul refuză să devină parte a unei dispute pe care nu și-o asumă.

Nu sunt dispus să fiu parte într-un conflict politic și instituțional care mă depășește și pe care nu mi-l doresc”, a scris el.

Papahagi recunoaște că ajunsese deja să-și contureze mandatul, pe care îl bănuia scurt. Trimisese premierului desemnat o listă cu zece priorități pentru minister. Printre ele, profesorul amintește programul de renovare a unor instituții majore prin proiectul „Temelii culturale”, cu un sprijin special pentru Biblioteca Batthyaneum. Tot pe listă figurau o mare sală de spectacole în Capitală, gândită pentru Festivalul Enescu și pentru premierele filmelor românești, precum și revenirea la o cotă de TVA de 5% pe carte.

El îi numește pe Sorin Costreie și pe Eugen Tomac drept oameni alături de care ar fi vrut să lucreze, amintind că împreună cu acesta din urmă a fondat în trecut PMP.

Ce spune Papahagi despre Tomac și ce urmează

Dincolo de retragere, profesorul ține să facă o distincție clară între premierul desemnat și restul scenei politice. El spune că zilele trecute i-au confirmat „calitatea umană” a lui Tomac, dar i-au arătat și „destui falși prieteni”. Papahagi anunță că revine la condiția de universitar și cetățean interesat de viața publică și că nu va comenta actualitatea politică până când noul guvern se prezintă în Parlament.

 „Îi urez deci succes premierului desemnat în sarcina extrem de grea care i-a fost încredințată”, a scris Adrian Papahagi.